Un tânăr din Mioveni a scăpat nevătămat, ca prin minune, după ce şi-a zobit maşina, lovind un cap de pod, în această dimineaţă. Asta după ce tânărul trăsese binişor la măsea încă din zori de zi.

„Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un conducător auto de 21 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcţia Stâlpeni spre Piteşti, la ieşirea din curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovind un cap de pod din afara părţii carosabile şi răsturnându-se”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reţinut pentru cercetări, fiind eliberată dovadă fără drept de circulaţie”, a mai informat Poliţia.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here