Fotbalistul Mihai Işfan, de la FC Argeş, dorit insistent de campioana en-titre, CFR Cluj-Napoca, rămâne la Piteşti, după ce boss-ul echipei piteştene, primarul Cristian Gentea, a refuzat să-l lase să plece, oferind jucătorului chiar o mărire de salariu.
Ştirea a fost publicată azi de Gazeta Sporturilor, care susţine că fotbalistul „a fost întors din drum de primarul Piteştiului”.
Mijlocaşul de 21 de ani, de loc din Mioveni, s-a format ca fotbalist la şcoala de fotbal Dani Coman şi a fost legitimat apoi de CS Mioveni, echipă care l-a împrumutat un sezon la Unirea Bascov, în liga a treia, acolo unde a şi debutat ca senior, la vârsta de 18 ani.
La FC Argeş, Işfan a ajuns în vara anului trecut, după ce a semnat un contract pe trei ani. A avut prestaţii destul de bune în tricoul alb-violet, lucru care i-a adus convocarea, în premieră, la naţionala sub 21 de ani a României. Site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează pe Mihai Işfan la suma de 400.000 de euro.
La CFR Cluj-Napoca argeşeanul e dorit de antrenorul Dan Petrescu, mai ales că e eligibil pentru regula sub 21 de ani. Clujenii ar fi chiar dispuşi, scrie presa sportivă, să dea 2-3 jucători la schimb cu Işfan, plus o sumă de bani. Cel care s-a opus mutării a fost, însă, primarul Piteştiului, Cristian Gentea.
Nu am fost de acord cu transferul. A venit jucătorul plângând pe la primărie, că vrea să plece la CFR Cluj. I-am zis că poate pleca dacă vin la schimb Petrila și Costache!… Ișfan mai are mult de jucat până poate face pasul la un nivel superior. S-ar fi dus la CFR și n-ar fi prins echipa, ca alții”, a declarat primarul Gentea ziariştilor din Capitală.
Acesta a adăugat că a folosit, ca argument de convingere, „un act adiţional la contractul” lui Mihai Işfan, prin care i s-a mărit acestuia salariul. Suma nu a fost făcută publică.
sursa foto: FC Argeş Piteşti