Dup meciul pierdut în această seară, acasă, în prelungiri, împotriva celor de la FC Argeş, antrenorul gazdelor de la CS Mioveni, dl Iordan Eftimie, a declarat postului TV Digisport, că înfrângerea echipei sale se datorează în principal arbitrului meciului, piteşteanul Robert Avram.
„Aţi văzut şi dumneavoastră că am jucat mai mult de o oră în 10 oameni. Nu e uşor. Ne-am apărat bine, Argeşul n-a avut cine ştie ce ocazii. S-a jucat foarte dur. deşi vorbisem cu Emil înainte de meci (Emil Săndoi, antrenorul lui FC Argeş – n.r.) să jucăm corect şi să câştige cine e mai bun.
Arbitrul Avram a arbitrat ciudat. I-a adus pe adversari mereu peste noi…ne-a tocat mărunt. Majoritatea duelurilor unu la unu a fluierat numai pentru FC Argeş…şi pe Kilyen l-a eliminat foarte uşor. Ambele galbene i-au fost acordate lejer, să spun aşa…mai ales al doilea. Se ducea spre minge, s-au ciocnit doi jucători, nicio intenţie de fault..asta este.
Un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, cred eu”, a declarat dl Iordan Eftimie.
Opinia noastră – Da, Mioveniul poate merita un punct. Dar FC Argeş a câştigat pe merit.
Da, Robert Avram a arbitrat cu trac, nesigur pe el şi pe ce fluieră, dar arbitrajul său nu a influenţat rezultatul jocului.
Da, fundaşul Kilyen a fost eliminat destul de uşor. Dar ambele galbene au fost acordate corect, regulamentar. Nu e vina arbitrului Avram că fundaşul gazdelor a fost imprudent.