Președintele Consiliului Județean Argeș și al organizației județene a PSD, Ion Mînzînă, a transmis un mesaj argeșenilor, cu referire la rezultatele votului în turul I al alegerilor prezidențiale.
Duminica trecută, candidatul susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR-Minorități, Crin Antonescu, a ratat de puțin accederea în turul II. Redăm mai jos mesajul către argeșeni a președintelui Ion Mînzînă.
”Rezultatele din primul tur al alegerilor pot avea multe explicații, inclusiv faptul că o parte din electoratul PSD și al PNL a ales alți candidați decât cel susținut de coaliție. Dar, dincolo de orice analiză, contează un singur lucru: votul oamenilor.
Ca om politic, îl respect – și atunci când ne este favorabil, dar mai ales atunci când nu este.
De acum înainte, revine în sarcina PSD să identifice formulele adecvate pentru a produce o schimbare internă profundă – o schimbare care să ne facă mai ușor de înțeles pentru cetățeni și, totodată, mai eficienți ca partid. Nu va fi suficient să schimbăm doar o persoană sau câteva persoane. Va fi nevoie de o schimbare reală și de fond.
CITIȚI ȘI: Ion Mînzînă: Peste 3-4 ani, cu greu se va mai putea vorbi despre drumuri proaste în Argeș (octombrie 2024)
Ca reacție normală și firească la votul românilor, PSD s-a retras de la guvernare. Vom asigura interimatul până la formarea unei noi majorități, pentru ca România să nu intre în haos.
În turul al doilea, nu fac și nu voi face nicio recomandare de vot. Oamenii știu singuri ce au de făcut.
În plus, niciunul dintre candidații rămași în cursă nu este susținut de PSD și nu avem nicio garanție privind intențiile lor referitoare la viitorul țării.
Vă pot spune, însă, ce îmi doresc de la viitoarea conducere a României – oricare va fi aceasta, în funcție de votul românilor:
Să fie capabilă să asigure plata salariilor și a pensiilor
Să atragă investitori, în continuare
Să finalizeze lucrările la autostrăzile care traversează sau deservesc județul Argeș
Să nu blocheze fondurile din PNRR, astfel încât să putem continua proiectele aprobate
Să nu fie blocate fondurile europene, esențiale pentru investițiile în sănătate, educație și modernizarea drumurilor județene.
Închei prin a le mulțumi tuturor colegilor care au înțeles să se implice în această campanie electorală, dar și celor care ne-au acordat votul lor de încredere! Continuăm să luptăm, cu responsabilitate și respect pentru votul fiecărui român.
Votul românilor este suveran și, dacă mai avem o obligație acum, aceea este de a duce țara înainte ca să avem ce lăsa moștenire copiilor noștri!”, a transmis Ion Mînzînă.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro