Scriitoarea Ioana Nicolaie a dialogat cu cititorii, în sala de festivități a Centrului Universitar din Pitești (fosta UPIT).
Este o reală încântare când descoperi că există seri, momente în care literatura nu stă cuminte pe raftul bibliotecii, ci coboară între oameni și provoacă dialoguri fecunde.
Așa s-a întâmplat și vineri seara, pe 24 octombrie, când, în sala de festivități a Universității din Pitești, de la ora 17, s-a derulat un eveniment de dezbatere literară prielnic pentru plăsmuirea unor noi idei culturale. Debutând cu o oră de cocktail și networking, un soi de amortizare prin care s-a spart rigiditatea protocolului, în jurul unei mese îmbietoare, s-au conturat primele dialoguri, s-au estompat emoțiile și s-au schimbat impresii despre cărți sau, mai bine zis, despre cum ne mai raportăm la citit, într-o lume etern grăbită.
La 18, s-a făcut liniște. La pupitru, conf. univ. dr. Adrian Sămărăscu a deschis întâlnirea cu o punte între tehnic și uman, arătând că există un fel de rudenie de substanță între arta cuvântului scris și meșteșugul proiectării:
„De ce o lansare de carte, de asemenea anvergură, la o universitate care are denominație Universitatea Națională de Știință și Tehnologie? Etimologic am să mă justific simplu. <<Tehne>> înseamnă artă, meșteșug. Inginerii ne-au integrat pentru că aveau nevoie de arta făurită prin magia cuvântului. Se zice că Marele Creator a lăsat special imperfecțiuni în viața noastră, pentru ca artiștii, scriitorii să îndrepte ceea ce Dumnezeu a lăsat nedesăvârșit. Să știți că <<Demiurgos>> înseamnă și scriitor!”
A fost un început care a făcut ordine în sensuri: literatura completează universul tehnic prin capacitatea sa de a da definiții lumii.
CITIȚI ȘI: Eroii anticomunişti argeşeni ai „Republicii de la Bârgău”, arestaţi acum 67 de ani, iluştri necunoscuţi. Noroc cu o cercetătoare unguroaică
Moderatoarele serii, poetele și editoarele de la Editura Paralela 45, Diana Iepure și Cătălina Bălan, au deschis apoi cufărul ideilor. Diana Iepure a fixat contextul cultural cu luciditate:
„În România avem o scenă culturală foarte efervescentă. S-au întâmplat foarte multe evenimente culturale de anvergură internațională în ultimii ani. Mă bucur că noi, la Pitești, putem să avem o asemenea dezbatere împreună, alături de Ioana Nicolaie, care este una dintre cele mai importante voci și cele mai autentice din literatura română contemporană.”
Afirmația a pus accentul pe un adevăr care trebuie conștientizat: există un public care vrea să ia parte, există instituții care își asumă rolul, există autori care țin deschis circuitul dintre carte și comunitate.
Mai apoi, Diana Iepure a dus firul narativ în punctul sensibil al serii: „Este o mare onoare să fim cu toții alături de Ioana Nicolaie astăzi la Pitești. E cu atât mai emoționant, cu cât <<Cerul din burtă>> este un numitor comun pentru noi toți în această seară, este romanul sau cartea experimentală cu care Ioana Nicolaie a debutat în urmă cu 20 de ani, la Editura Paralela 45, care a fost fondată în Pitești.
Iată cum, peste 20 de ani, această carte este reeditată și ne permite să avem astăzi o discuție despre literatură, despre cum poate un scriitor să-și croiască un drum și să devină un reper… și este o mare mândrie pentru noi, la Editura Paralela 45, să reedităm această carte după două decenii în care un astfel de experiment literar s-a impus ca referință!”.
Așadar, dincolo de cronologie, este importantă ideea de întoarcere „acasă”: cartea revine în locul de unde a prins aripi…
Cătălina Bălan a completat perspectiva instituțională, reliefând, totodată, și direcția editorială: „Ioana Nicolaie revine la Paralela 45 cu două cărți. Este vorba despre volumul propriu <<Cerul din burtă>>, dar și despre antologia de poezie tânără, prin care aduce în prim plan scriitori tineri, talentați, pe care îi îndrumă. Iată că avem la editură două cărți, până în acest moment, pe coperta cărora putem citi numele Ioanei Nicolaie, iar asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere că suntem pe drumul cel bun…”.
Credem că este important de subliniat acest dublu rol al Ioanei Nicolaie: autoare cu operă consolidată de-a lungul timpului, dar și formator pentru o nouă generație de slujitori ai condeiului. Nu toți scriitorii știu — sau vor — să facă ambele lucruri…
Punctul de inflexiune a fost atins cu întrebarea Dianei Iepure: „Ioana, cum a fost acum 20 de ani când ai debutat, cum te-ai gândit că ar trebui să fie parcursul tău de scriitoare?” — o invitație la întoarcere în trecut, la împărtășirea poveștii.
Mesajul autoarei nu a rămas în anecdotica debutului, ci a recuperat, întrucâtva, o epocă. Cam așa arată fresca succintă a unei tranziții, cu manuscrise pregătite, în contextul istoric / social nepregătit și cu un autor care insistă:
„Gândiți-vă la un om tânăr, care scria literatură încă de când se știe. Profesional, sunt dintre acei autori care au trebuit să debuteze în anii ’90, ceea ce nu prea s-a putut; vă amintiți că erau ani ai destructurării culturale… Era imediat după Revoluție, când se schimbau sau dispăreau instituții și edituri, apăreau altele, se traducea enorm, toți erau ocupați cu traducerile și nimeni nu era preocupat de ce se petrecea cu literatura română contemporană. Eram de vârsta Vivianei… aveam două cărți de debut, erau gata, le țineam în sertar și credeam că n-o să le pot publica niciodată… Pe atunci nu puteam publica decât câștigând concursuri de debut, așa că eu a trebuit să trec printr-un concurs de acest fel.”
Mesajul din cuvintele Ioanei Nicolaie nu a avut scopul de a evidenția „noutatea temei”, ci și-a propus mutarea accentului pe esențial: literatura are nevoie, înainte de orice, de libertate interioară, iar libertatea acesta vine în timp, odată cu maturizarea unei societăți. Ca atare, cartea nu provoacă prin efecte, ci prin sinceritate.
„<<Cerul din burtă>>”, a spus autoarea, „a fost așa, ca o mică zguduire, pentru că nimeni nu mai scrisese o carte cu un astfel de subiect în literatura română. A fost considerată o temă tabu, de care nu te apropiai… Dar nu doar despre asta-i vorba, ci despre o vârstă culturală. Poți să scrii despre un anumit lucru într-un anumit moment cultural. În timpul comunismului n-ai fi putut să scrii în ruptul capului așa ceva, cartea având un imaginar din zona corporalității. Ea ține de intimitatea biologică și asta nu s-ar fi putut publica atunci.”
Între aceste idei teoretice, survine și o imagine personală. Iată cum se vede exact locul în care biograficul încetează să fie simplu „material de croitorie” și devine limbaj, semn, chiar mit propriu: „În cartea mea, <<uriașul părelnic>> pe care îl întâlnim la Michael Ende ajunge să fie ființa nouă extraordinară, care este orice copil care intră în lume, care suntem noi, de fapt… Toți am făcut parte dintr-un cer, și acest cer a fost undeva înaintea noastră și îi datorăm foarte mult. Personajul principal Gabriel, băiatul meu, reprezintă acel uriaș… Este o carte importantă pentru mine, fiindcă face trecerea de la poezia mea, e ca o piatră de hotar, iar de aici începe alt teritoriu, al prozei.”
Partea a doua a serii s-a derulat pe seama volumului „Liternauții” — antologia de poezie tânără coordonată de Ioana Nicolaie — și a promovat ideea de continuitate. Așa s-a dezvăluit și legătura locală, prin numele Vivianei Pantazică, piteșteancă având aspirații înalte, de vreme ce studiază Inteligența Artificială, prozatoare în formare, parte a grupului Ioanei de trei ani, dovadă că tehnicul și literatura nu se exclud, ci, dimpotrivă, cele două domenii se potențează. Prezentarea volumului amintit a fost un semnal limpede că literatura se transmite, că există o punte între generații și că formarea scriitorilor tineri este extrem de necesară, iar acest proces înseamnă și răbdare, și muncă, și exigență, și întâlniri ca aceasta. În antologie semnează: Viviana Pantazică, Delia Calancia, Gabriel Cărtărescu, Dragoș-Mihai Stoica, Teodora Leon, Darius Munteanu, Adriana-Elena Georgescu, Horia Petrean, Vlad Iordache-Grigore, Karina Săbădean și Matei Someșan.
Dinspre antologie, conversația a virat spre o temă acută: cum facem cu orientarea culturală într-o lume fragmentată, marcată de confuzia produsă de hiperexpunerea rețelelor?… Ioana Nicolaie a spus-o direct: „De unde te inspiri tu ca scriitor tânăr, din ce? Tu trebuie să te construiești, trebuie să ai un zid care se înalță cu tine, sunt niște fundamente, care vin din lectură, din orientare. E foarte greu când nu ai această orientare. Azi, toată lumea asta culturală e foarte, foarte atomizată… Avem o mare problemă, fiindcă e multă confuzie, știți, e un fel de ceață. Cum e literatura contemporană, cum distingi ce e bun și ce e rău în această literatură? Ce se învață în școli? Cine te învață despre autorii români contemporani sau despre marea poezie a lumii? Nu te învață nimeni… La întâlnirile noastre, se studiază câțiva dintre clasicii mari, poeți ai lumii. După fiecare curs, cei care participă își scriu propria poezie. Eu citesc poeziile lor și sunt copleșită… mă gândesc câtă frumusețe au în ei, acești oameni tineri, capabili, care caută sensul și adevărul.”
Putem concluziona că aici s-a aflat miza reală a serii: dincolo de sărbătoarea prilejuită de reeditare și apariția unei antologii, a tronat nevoia de reper într-un peisaj zgomotos și acaparat de superficial. A face loc valorii înseamnă, mai întâi, a îndepărta stridența, a vedea dincolo de strălucirea înșelătoare a imposturii bine ambalate.
Întâlnirea s-a închis fără grabă: întrebări din public, fotografii, volume răsfoite, autografe. În planul critic, au fost confirmate idei care circulă deja de ani buni. Dacă analizăm discursuri avizate despre modernitatea literară, aflăm că rezistența pe termen lung a textului se construiește pe temelia lucidității critice și a migalei textului. „Cerul din burtă”, reeditat după două decenii, pare să fi trecut cu succes acest test de rezistență: invită la recitire, nu doar la reamintire.
(În aceeași zi, dimineața, Ioana Nicolaie s-a oprit și la Liceul Național „Zinca Golescu”, într-o discuție vie cu elevii și profesorii — literatura a mers direct la sursă și a alimentat curiozitatea tinerilor.)
Ioana Nicolaie — născută la Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud — absolventă a Literelor bucureștene (licență în 1997, master în 1998), cu experiență în învățământ, presă și editare, membră a Uniunii Scriitorilor, autoare de poezie („Poza retușată”, „Nordul”, „Credința”, „Cenotaf”), romane („Cerul din burtă”, „O pasăre pe sârmă”) și literatură pentru copii („Aventurile lui Arik”, „Arik și mercenarii”), cu traduceri și nominalizări importante.
sursa foto: ArgeșulOnline.ro/Cristina Mincu
