Inundaţii în mai multe localităţi din Argeş. Măsuri excepţionale luate de ISU

Date:

Share post:

În zilele ultimului final de săptămână, dar şi azi, în mai multe localităţi din judeţul Argeş apa a intrat în casele oamenilor, în curţi şi anexe gospodăreşti.

Printre localităţile cele mai afectate: Stâlpeni, Lereşti, Mihăeşti, Bradu.

La Boteni, drumul judeţean recent reparat a fost luat de ape, fiind practic blocat.

În acest context, ISU Argeş, dar şi restul autorităţilor judeţene, au luat o serie de măsuri excepţionale, pentru limitarea urmărilor ploilor.

„În contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice cod portocaliu ce au vizat și județul nostru, s-au luat următoarele măsuri:

  • A fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și grupa operativă a ISU Argeș;
  • A fost crescută capacitatea operațională la nivelul a trei subunități ale ISU Argeș, în vederea constituirii unui detașament suport pentru a acționa, în cel mai scurt timp, în sprijinul județelor afectate de vremea rea;
  • Echipaje de pompieri de la toate subunitățile au realizat recunoașteri și monitorizări ale principalelor cursuri de apă din raioanele de intervenție;
    În urma ploilor abundente, în noaptea de vineri, s-a acționat astfel:
  • În localitatea Stâlpeni: un camion, o autospecială de primă intervenție și comandă, cu 5 pompieri și trei motopompe – pentru evacuarea apei din 4 curți, 2 case și un beci;
  • În localitatea Mihăești: un camion cu 8 pompieri și trei motopompe – pentru evacuarea apei din 4 curți și 2 beciuri;
  • În localitatea Lerești : SVSU – pentru evacuarea apei dintr-un cămin de apă inundat;
  • În localitatea Mihăești: SVSU – pentru evacuarea apei dintr-o locuință și decolmatarea unui șanț;

Totodată, au fost semnalate efecte ale fenomenelor meteo-hidrologice periculoase, astfel:

  • Drumuri locale inundate în localitățile: Bogați, Davidești, Corbi, Bălilești;;
  • În localitatea Boteni: reactivarea unei alunecări de teren pe DN 73 D, la km 41+300 – 41+500 (200 ml) în satul Suslănești. Circulația a fost deviată pe DN 73;
  • În localitatea Davidești: 7 curți și anexe afectate;
  • În localitatea Corbi: 3 podețe afectate, reactivare alunecare de teren pe DJ 731 (100 ml) – se circulă;
  • În localitatea Bălilești: o curte și 5,5 ha de teren arabil inundate, dig de protecție (10 ml) și culee afectate în amonte pod peste DJ 732;
    Aceste evaluări vor fi completate pe parcursul zilelor următoare, mai ales că sunt în vigoare avertizări hidrologice și meteorologice de vreme rea.
    Facem apel la cetățeni să ia în seamă avertizările meteo și recomandările autorităților!”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Argeş.

În imagine, inundaţia produsă pe strada Livezilor din localitatea Bradu.

sursa foto: ISU Argeş

Vizite2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Ofiţer de Poliţie, ginere al primarului din Vultureşti, Liviu Poşircă, reţinut de DNA

# În ultima perioadă DNA-ul a început să tureze...

Vile istorice din Câmpulung care spun povești de viață impresionante

În Câmpulung Muscel arhitectura este uimitoare, este superbă și...

Toţi trei puştii aduşi de la Gaz Metan Mediaş au semnat azi contracte cu FC Argeş

Clubul FC Argeș a oficializat transferurile jucătorilor Horațiu Răzvan...

Teatrul zilelor noastre: ”Bătrână, da’ bună” oricând!

 ”Proaspătă și azi la vreo optzeci și.” Cu lipici...

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...