Institutul Elie Wiesel și Freedom House România, album de benzi desenate despre holocaustul din România

Date:

Share post:

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundația Freedom House România lansează un album de benzi desenate cu povești de viață ale evreilor și romilor din perioada Holocaustului în România.

”Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană„, se menționează într-un comunicat de presă.

În 2022, Institutul „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundația Freedom House, lansa un program unic în România, care își propunea să aducă istoria mai aproape de publicul larg prin intermediul benzilor desenate; un proiect care i-a încurajat pe tineri să fie curioși, să descopere istoria comunităților și a locurilor în care trăiesc și nu în ultimul rând, un proiect care a dat glas viziunii tinerilor despre istoria Holocaustului, transformându-i în ambasadori ai memoriei.

          Fragmente din istoria care, până nu demult, era uitată, au prins contur sub forma unor povești de viață. Sunt poveștile de viață ale evreilor și romilor din Botoșani, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Gorj, Sibiu, Maramureș, Bihor, Cluj și Timiș, prezentate în expozițiile de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în România”. Expoziții care ne spun explicit că, dincolo de cifre, Holocaustul a fost despre OAMENI.

CITIȚI ȘI: Imagini din trecut. Holocaustul din România, prin intermediul benzilor desenate. Proiect despre tragedia comunităţilor de evrei şi romi (mai 2023)

Desene de Octav Ungureanu

          Albumul de bandă desenată reunește ilustrațiile realizate în cadrul expozițiilor menționate precum și ilustrații ce aduc în prim-plan evenimentele din București și Iași 1941.

          Benzile desenate poartă semnătura lui Octav Ungureanu.

          Joi, 28 noiembrie, ora 11:30, la Centrul Cultural al Ministerului de Interne, strada Mihai Vodă nr. 17, din București, publicul este invitat la un dialog despre istorii locale, despre rolul memoriei și al instrumentelor non-formale în educația despre Holocaust.

          Evenimentul de lansare al abumului va fi urmat de inaugurarea expoziției de bandă desenată la Memorialul Victimelor Holocaustului din București. Expoziția cuprinde o selecție a poveștilor prezentate în cadrul comunităților locale: Botoșani, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Gorj, Sibiu, Maramureș, Bihor, Cluj, Timiș, București, Iași.

Vor participa la dialog:

Dragoș Hotea, Cancelaria Prim-Ministrului,

 Ana Bărbulescu, Alexandru Florian, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România,

Iuliana Călpescu, Colegiul Național ”Matei Basarab”,

 Florin Mehedințeanu, Colegiul Național „Mihai Viteazul”,

 Ciprian Necula, Roma Education Fund,

 Octav Ungureanu, ilustrator

Moderator: Marcel Bartic, Școala gimnazială Evrika

Parteneri Media: Presshub.ro, edupedu.ro, educatieprivata.ro Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-throughgraphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

sursa foto: Fundația Freedom House România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

FC Argeș a pierdut semifinala de Cupa României cu U Cluj-Napoca, după lovituri de departajare

FC Argeș a cedat în semifinala de Cupa României...

Retragerea de către PSD a ”sprijinului politic” acordat prim-ministrului Ilie Bolojan, frecție la o cutie de pantofi (opinie)

Întrucât în Constituția României nu scrie nicăieri că ”retragerea...

Un tânăr agent de Poliție din Argeș s-a sinucis prin împușcare la Tulcea

Un tânăr agent de Poliție, argeșean de loc, s-a...

Simfonia Lalelelor 2026. Cum a fost până acum, ce mai urmează (galerie foto)

Simfonia Lalelelor 2026 a început acum 4 zile, la...

Revoluție în medicină: Un tratament pentru cancer ar putea deveni prima pilulă contraceptivă masculină reversibilă

O descoperire neașteptată în laboratoarele de cercetare oncologică ar...

Gică Hagi este oficial noul selecționer al României! Obiectiv major stabilit de FRF pentru „Rege”

Gică Hagi revine pe banca echipei naționale a României....