Înfrângere onorabilă a naţionalei lui Rădoi şi Dică, aseară: România-Germania 0-1. Niţă, cel mai bun român

Date:

Share post:

Aseară târziu, în jurul miezului nopţii, s-a încheiat meciul de fotbal dintre primele reprezentative ale României şi Germaniei, din preliminariile CUpei Mondiale din Qatar 2022.

Nemţii, cvasiinvincibili în ultimii ani, s-au impus, cum era de aşteptat, mai lejer decât o arată scorul, de doar 0-1 (gol Gnabry, în prima repriză), în faţa echipei noastre, pregătite de cuplul Mirel Rădoi-Nicolae Dică.

„Cineva trebuie să-i înveţe pe nemţi cum să piardă un meci”, se spunea la televizor. Aşa e, cineva, până la urmă, îi va bate, doar că acel cineva, momentan, nu prea are cum să fie naţionala noastră.

Poate la tineret să avem ceva şanse.

Nu i-am putut deranja pe adversari decât în ultimele minute, când s-au mai relaxat şi ei, că doar oameni sunt, nu chiar panzere. Prea puţin ca să fi putut ciupi o remiză.

Cel mai bun jucător al naţionalei noastre a fost portarul Florin Niţă, care a prins aseară o zi mare. Fără multele lui intervenţii salvatoare, scorul ar fi fost unul sever.

Oricum, 0-1 cu Germania e un rezultat onorabil, ţinând cont de nivelul nostru şi de al lor.

În celelalte jocuri din grupă s-au înregistrat următoarele rezultate: Armenia-Islanda 2-0 (o mare surpriză) şi Macedonia-Liechtenstein 5-0.

În clasamentul grupei conduc Germani aşi Armenia, cu câte 6 puncte, urmăm noi şi macedonenii cu câte trei, în vreme ce Islanda şi Liechtenstein nu au strâns niciun punct.

În imagine, omul meciului de aseară, Florin Niţă, portarul Spartei Praga.

sursa foto: RFI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular