Zilele trecute, Curtea de Argeș, oraș cu istorie și tradiție culturală incontestabilă, a găzduit un eveniment editorial ce poate fi situat, fără vreo urmă de îndoială, în zona densă a unei veritabile experiențe de spirit.
Pe 4 martie, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Cetatea Basarabilor, lansarea volumului „Catehism filosofic” (ediția a II-a revizuită și adăugită), semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, a avut o consistență rar întâlnită, constituindu-se sub forma unui colocviu de idei și fiind, totodată, un prilej pentru un dialog extins, dar fără pretenții exhaustive, despre raportul dintre filozofie și teologie. Cele două subiecte s-au împletit cu teme adiacente precum memoria culturală, credința, rațiunea și literatura.
CITIȚI ȘI: Nicolae Badiu, încă o carte: dialoguri cu Calinic Arhiepiscopul (august 2022)
Atât personalitatea autorului, cât și calibrul invitaților au generat un magnetism puternic, de vreme ce sala a fost plină. Căci, în peisajul cultural recent al Curții de Argeș, în mai bine de un deceniu de presă și după sute de evenimente frecventate în județ, rareori a existat o asemenea coeziune de nume cu atâta greutate și prestigiu academic, eclezial și literar pe aceeași scenă. Iată și care au fost acestea: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Gheorghe Păun, membru titular al Academiei Române, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, părintele prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, alături de autor. Ca atare, expunerile care au urmat s-au derulat într-o atmosfera rarefiată, dictată de autoritatea intelectuală a cărturarilor din prezidiu, care cere din partea publicului mai mult decât prezență fizică și politețe: concentrare și spirit critic.
În sală s-au aflat oameni ai Bisericii, elevi și profesori ai Seminarului Teologic, figuri culturale autentice din cadrul diferitelor cercuri culturale argeșene și vâlcene, chipuri bine cunoscute ale vieții publice și administrative (reprezentanți ai instituțiilor și de oficialitate administrativ-politică, precum Ion Mînzînă, președintele CJ Arges, Cristi Puiu, administratorul public al județului și primarul Constantin Panțurescu). Printre toți aceștia, și cititori avizați, în sensul definit de criticul literar Paul Cornea, familiarizați cu istoria ideilor, cu nume, concepte, paradigme și provocări ale gândirii europene și universale. Altfel spus, evenimentul s-a bucurat de un public eterogen, echilibrat pe muchia dintre exercițiul viu al comprehensiunii și reflexul protocolar inevitabil al prezenței în fotografie…
CITIȚI ȘI: Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic, cetățean de onoare al municipiului Pitești (mai 2025)
Titlul volumului spune deja foarte mult despre intenția cărții, întrucât nu anunță vreo „istorie a filozofiei” sau vreo „introducere în marile sisteme ale gândirii”. „Catehism filosofic” este un compendiu care cartografiază două milenii de filozofie, oferind o suită de medalioane culturale, cu incursiuni sintetice și de orientare axiologică, de la anticii greci până la gânditorii moderni și cei contemporani. Drept urmare, volumul impresionează, mai înainte de orice, prin vastitatea arcului istoric pe care îl traversează. Thales, Parmenide, Socrate, Aristotel, Epictet, Augustin, Boethius, Avicenna, Maimonide, Erasmus, Machiavelli, Descartes, Pascal, Leibniz, Kant, Hegel, Feuerbach, John Stuart Mill, Kierkegaard, Marx, Croce, Nietzsche, Husserl, Dewey și mulți alții apar în tablete reflexive concentrate și filtrate printr-o grilă de lectură religios-apologetică. Cartea este, așadar, o panoramare densă a unor figuri și momente din istoria gândirii, cu valențe de pedagogie spirituală, în care toți cei aflați sub lupa autorului sunt aduși în fața unei unice instanțe de judecată: raportarea lor la transcendență și adevărul religios. Acest răzor s-a dovedit fertil pentru invitații de onoare, dialogul îmbinând mai multe registre de receptare – savant, confesional, cultural, astfel că filozofia a devenit un teritoriu de interogație asupra sensului, adevărului și raportării omului la divinitate.
Volumul semnat de Calinic Argeșeanul operează selectiv, bine țintit, din interiorul unei grile de lectură asumate confesional, adică nu este neutru și nici nu-și propune acest lucru. Acad. Gheorghe Păun, mărturisind, cu sinceră modestie intelectuală, „o reală sfiiciune” în fața filozofiei, a observat că există un risc intern al cărții: „urzicarea” unor autori foarte diferiți prin raportare la aceeași instanță axiologică, adică la un criteriu de ordin scriptural. „Nu mă feresc să recunosc că am o reală sfiiciune atunci când mă apropii de filozofie. De aceea, pentru mine o carte de genul acesta este extrem de utilă. Poziția autorului este ușor incomodă pentru că investighează sau aduce în fața aceleiași instanțe – Cartea Cărților, intransingentă – filozofi din multe vremuri, cu multe orientări. Invetiabil, mulți vor cădea în categoria neghină, iar alții în categoria grâu. Autorul navighează prin toate aceste dificultăți cu o eleganță cunoscută deja, cu umor, contrazicând cordial atunci când e de contrazis, dar selecția e cumva părtinitoare. Mi se pare că a adus în carte mai mulți filozofi care nu trebuie contraziși. Mai am în minte pe unii care puteau fi „veștejiți” – desigur, nu la nivelul lui Nietzche”, a fost analiza acestuia.
Cuvântul părintelui prof. univ. dr. Brînzea Nicolae s-a clădit pe un registru simbolic și axiologic, aducând discuția la nivelul unei meditații asupra culturii înseși. Domnia sa a reamintit un adevăr vechi și prea adesea ignorat: memoria fără reflecție riscă să devină simplu container, iar reflecția fără memorie se află în pericolul de a aluneca în abstracțiune sterilă: „Pentru mediul academic și teologic, acest volum reprezintă o provocare și o invitație la dialog, între teologie și filozofie, între patrimoniu și contemporaneitate, între memorie și actualitate. Mesajul transmis este acela că orice construcție exterioară este incompletă fără zidirea interioară. Memoria fără reflecție devine muzeu, iar reflecția fără memorie devine abstracție…”
Discursul lui Varujan Vosganian a dat o deschidere mai vastă pentru câmpul de interpretare, orientând abordarea spre o perspectivă de istorie culturală și de identitate națională. Astfel, din acest unghi, volumul „Catehism filosofic” apare ca un spațiu de frontieră în care credința și rațiunea nu se exclud. În viziunea domniei sale, literatura română însăși s-a „născut” creștină, iar în acest context legătura dintre credință, limbă și cultură este structurală și viscerală. Prin invocarea unor repere precum Dosoftei, Varlaam ori Biblia de la 1688, Vosganinan a subliniat că, mai înainte de a fi instituțională ori juridică, modernitatea românească a avut un temei spiritual.
„Există între credință și literatură o îngemănare în destinul acestui popor. Legenda spune că poporul roman s-a născut creștin. Literatura română s-a născut creștină. Dosoftei, Varlaam, Biblia de la 1688… sunt expresii ale credinței transpuse în limba română. Statul modern are un temei literar. Mai toți oamenii politici ai sec. XIX au fost scriitori – lista este lungă. Academia Română s-a născut ca societate literară… Apoi, au fost cenacluri literare care au născut partide, care au îmbinat credința cu modernitatea. În ceastă carte care vorbește despre credință și rațiune și iată că frontiera este translucidă. Se vorbește în același timp despre teologi și despre filozofi – aproape tot panteonul filozofic. Ce este interesant este că filozofii și teologii au avut aceleaşi paradigme cu care s-au confruntat. Avem și un ecumenism filozofic… Este o largă deschidere, un adevărat portal!”
Acad. Mircea Dumitru a transferat expunerea dinspre omagial înspre metodă: cartea este un exercițiu critic, argumentativ, pe temeiul unei formații teologice solide a autorului, dublate de una umanistă. Meritele volumului constau mai ales în curajul de a pătrunde în zone de gândire tensionate, din vecinătatea unor nume precum Marx sau John Stuart Mill, și de a strânge la aceeași masă autori greu conciliabili, nu toți intim legați de problematica religioasă.
„Un exercițiu rexflexiv, critic și argumentative care este făcut din perspectiva cuiva care are o puternică formație teologică. În plus, autorul are și o formație umanistă excepțională. Ceea este extraordinar este că nu avem de a face doar cu o hermeneutică asupra acelor filozif care au fost intim legați de tematica religioasă. Autorul vorbește și despre Marx, John Stuart Mill… Are, așadar, o sete de înțelegere a acestui polimorfism cultural-filozofic. Cartea este și un foarte bun îndemn la citire, un exercițiu care ne lipsește astăzi…”, a punctat acad. Mircea Dumitru.
„O carte care iese din marea cunoaștere a Înalt Preasfinției sale, dar și din tradiția care s-a acumulat la Argeș. Îl văd plin de această tradiție și responsabil pentru această mare bucurie a sufletului nostru. Îl felicit pentru apariția noii ediții a cărții!”, a fost concluzia Acad. Ioan-Aurel Pop. În intervenția domniei sale, au fost evidențiate dimensiunea tradiției și legătura organică dintre autor și locul în care trăiește. Altfel spus, o asemenea carte este rezultatul sedimentării unei experiențe spirituale și culturale care ține și de Argeș, și de istoria lui, și de dimensiunea lui simbolică.
După suita de referințe docte, paradigme și punți interpretative, o frază aproape aforistică din partea autorului a readus totul la punctul de pornire: dincolo de orice exegeză și de toată draperia conceptuală, rămâne raportul viu, personal, nemediat, dintre om și Dumnezeu. Lucrurile s-au simplificat și au devenit mai tăioase, în cunoscutul stilul predicatorial al ÎPS Calinic. „Nu este nevoie să crezi în Dumnezeu, căci crede El în tine. El te-a făcut! Nietzche a zis că „Dumnezeu este mort!”. Totdeauna Dumnezeu moare când noi nu-L băgăm în seamă! Faceți-i declarații de dragoste lui Dumnezeu!”. Așadar, moartea lui Dumnezeu începe – cum altfel – odată cu indiferența omului față de El.
Orașul Curtea de Argeș nu este străin de manifestări culturale, dimpotrivă. Cu toate acestea, o întâlnire cu asemenea valențe rămâne un moment rar. Timp de aproape trei ore, pe scena C.C.A. s-a dialogat într-un registru care n-a prea făcut concesii comodității intelectuale. A fost nevoie de atenție, de cultură generală, de memorie și de rezistență la abstractizare. În cazul de față, autorul nu se aventurează în laboratoare de epistemologie, nu se complică prin meandre metodologice, nu își propune exegeze de specialitate și nu cere din partea cititorului aviz de seminar universitar. Este necesară doar dorința de a intra în dialog cu marile nume ale culturii universale a gândirii. Performanța unui astfel de volum constă, însă, în potențialul de a provoca un dialog fertil despre credință, rațiune, cultură și memorie – o trăsătură poate mai importantă decât aceea de a impresiona prin sofisticare conceptuală sau printr-un aparat critic riguros.
Dacă ar fi să extragem o tușă morală a întâlnirii ca eveniment, cultura reală nu flatează, dar nu ne putem aștepta mereu la simplificare…
sursa foto: ArgeșulOnline.ro/Cristina Mincu
