Azi dimineaţă, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat lansarea Programului Prima Casă 2019.

Suma alocată de Guvern pentru acest program, anul acesta, este de două miliarde de lei.

„Timp de 10 ani Programul Prima Casă a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le șansa de a achiziționa o locuință.

Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare pentru achiziționarea sau construcția de locuințe pe întreg teritoriul României.

Suntem pregătiți de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaționale îmbunătățite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendințele actuale din sectorul financiar”, se arată într-un comunicat de presă al Fondului (FNGCIMM).

Potrivit documentului citat, programul se derulează în acest an prin intermediul următoarelor bănci comerciale: BRD-Groupe Societe Generale, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.

Conform FMGCIMM, anul trecut, au fost acordate în cadrul acestui program 20.423 de garanţii, în valoare totală de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garanţiei acordate de 94.000 lei.

Garanţia FMGCIMM este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here