La numai o săptămână după ce reuşiseră două capturi de droguri, poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Piteşti au reuşit, ieri, o altă captură de cannabis.

Aceştia au reuşit să prindă flagrant delict un bărbat, de 23 de ani, din București, bănuit de trafic de droguri de mare risc.

„… pentru administrarea probatoriului, au fost efectuate două percheziții domiciliare, la imobilele utilizate de cel în cauză, din București și Ilfov.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 150 de grame de cannabis, 5 grame de substanță pulverulentă susceptibilă a fi droguri de mare risc, un cântar electronic de precizie, două grindere, 24 de semințe de cannabis, precum şi alte obiecte şi înscrisuri.

Captură de cannabis reuşită de poliţiştii de la Crimă Organizată din Piteşti

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Tribunalului Argeş, pentru dispunerea de măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

sursa foto: DIICOT/Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here