Încă şase stăpâni de sclavi de la Berevoeşti după gratii

Date:

Share post:

În această seară, judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului Acţiuni Speciale şi de efective ale Jandarmeriei Argeş, au descins la Berevoeşti, sat Gămăceşti pentru a pune în aplicare şase mandate de executare a pedepsei cu închisoarea împotriva a şase persoane. Este vorba despre patru bărbaţi şi două femei, care vor sta după gratii între patru şi 10 ani pentru trafic de persoane.

Astfel, Iosif Ursu în vârstă de 58 de ani a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare, Florica Ursu, de 51 de ani, şase ani, Costinel Furdui, de 33 de ani va sta închis 10 ani, Marian Marinoiu, în vârstă de 28 de ani va fi privat de libertate şapte ani şi o lună, Lenuţa Mădălina Păun, în vârstă de 28 de ani va petrece următorii patru ani în temniţă şi Daniel Grancea, de 40 de ani, a primit şase ani de puşcărie.

Vinovaţii au fost ridicaţi de acasă urmând să fie încarceraţi. Până astăzi, când s-a pronunţat sentinţa, cei şase au fost plasaţi fie sub control judiciar, fie în arest la domiciliu. În afară de ei, peste 20 de persoane de etnie romă au fost condamnate pentru trafic de persoane, iar altele încă îşi aşteaptă pedeapsa.

Vă reamintim că romii sunt acuzaţi că, în decurs de 12 ani ar fi racolat persoane sărace, inclusiv copii, pe care le-ar fi exploatat în interes personal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

CS Mioveni, debut cu stângul în play-out: 0-3 în deplasare, cu FCU Craiova (Mititelu)

CS Mioveni a jucat slab în această seară şi...

„Urmuz”, aplaudat la el acasă

Sâmbăta trecută, la Centrul de Cultură și Arte "George...

Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi dacă aveţi maşina asigurată la Euroins

Zilele trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras...

La Slatina, cea mai mare şaorma din România: 37 de kg

Doi bucătari de la şaormeria Manuel din Slatina au...

Târg de flori în parcul Lunca Argeşului, cu ocazia Simfoniei Lalelelor

Un târg de flori, similar celor din anii precedenţi,...