În Ucraina se produce vodcă Atomik, cu secară cultivată în zona Cernobîl

0
159

După ce, recent, nişte agenţii de turism ucrainene au pus la punct tururi „turistice” în zona unde s-a produs cataclsimul nuclear de la Cernobîl (amatori sunt puzderie), alţi întreprinzători au găsit o metodă şi mai ingenioasă de a specula atracţia faţă de acest oraş cu nume funest.

Un grup de cercetători britanici a produs prima sticlă de vodcă, la fabricarea căreia s-au folosit apă şi secară provenind din zone aflate în imediata apropiere a centralei nucleare care a explodat în primăvara lui 1986.

Aceştia susţin că vodca respectivă poate fi băută fără nicio problemă, „ca oricare altă vodcă”, a relatat aseară postul de televiziune BBC.

Vodcii cu pricina i s-a şi găsit un nume pe măsură: Atomik.

Până la finele anului vor fi produse cel puţin 500 de sticle de licoare „atomică”. Banii proveniţi din încasări vor fi donaţi comunităţilor locale, afectate de pe urma exploziei din ’86.

Punctul de control Ditiatki, la una din intrările în zona de excludere din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl

Momentan, în jurul centralei de la Cernobîl există încă o aşa-numită zonă de excludere, cu o rază de 30 de km în jurul fostei centrale nucleare (circa 2.600 km pătraţi).

Accesul turiştilor este, însă, permis în interiorul zonei. Zilnic, agenţii de turism din Kiev şi Jitomir organizează astfel de excursii la Cernobîl.

sursa foto: Wikipedia, captură video BBC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here