În plină vară, la vârful PSD bate tăios crivăţul remanierii

Date:

Share post:

Forul colectiv central de conducere al PSD (aşa numitul CEX) dezbate azi, începând cu ora 12, într-o şedinţă convocată de noul lider al partidului, prim-ministrul Viorica Dăncilă, ce miniştri vor fi înlocuiţi din Guvern.

„S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere.

Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt, bineînţeles, la propunerea primului-ministru (corect, prim-ministrului, n.r.)”, spusese sâmbătă, dna Dăncilă.

Vizaţi sunt, potrivit informaţiilor vehiculate în presă şi în interiorul PSD,
Carmen Dan (Interne, foto), Ecaterina Andronescu (Educație), Bogdan Trif (Turism), Bogdan Matei (Tineret și Sport), Teodor Meleşcanu (Externe), Ioan Deneș (Ape și Păduri), Răzvan Cuc (Transporturi), Petre Daea (Agricultură) și Daniel Suciu (Dezvoltare) .

Cele mai mari şanse să rămână, totuşi, în funcţii, le au miniştrii Cuc, Daea şi Trif. Însă, nimic nu e decis, încă.

Toţi, incompetenţi cunoscuţi, care au probat, de la instalarea ca miniştri, că sunt mult sub cerinţele unei demnităţi înalte în stat.

Sunt foarte multe nume ale unor potenţali înlocuitori care se vehiculează în spaţiul public, însă, cei mai mulţi dintre aceştia nu-s departe de calapodul celor pasibili de demitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...