Al treilea vaccin anti-Covid autorizat să fie utilizat pe teritoriul Uniunii Europene, cel produs de concernul anglo-suedez AstraZeneca, are mari probleme.

Prima ţară care a sesizat apariţia unor reacţii adverse severe – şi a sistat temporar inoculările cu acest ser – a fost Germania.

A urmat apoi Italia, care a anunţat ieri că nu va mai folosi la vaccinare produsele AstraZeneca dintr-un lot anume (nr. ABV 2856), tot din cauza unor reacţii adverse severe, care s-au soldat inclusiv cu două decese, provocate de tromboze (cheaguri de sânge) induse, se presupune, de vaccin.

În aceeaşi situaţie se mai află încă un lot, ABV 5300, care de asemenea a primit interdicţie la utilizare.

Ziarul suedez Aftonbladet scrie că e investigată, în şapte ţări europene, legătura dintre vaccin şi producerea de cheaguri de sânge

La noi în ţară, au fost deja efectuate imunizări cu vaccin AstraZeneca din primul lot menţionat, în vreme ce doze din cel de-al doilea lot cu probleme nu au ajuns la noi în ţară.

Dozele din ambele loturi cu probleme au fost oprite de la utilizare, în România.

De menţionat că şi la noi în ţară, dar şi în alte ţări din Uniunea Europeană, au fost semnalate cazuri de cetăţeni care au refuzat vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca. A fost, însă, vorba, de cazuri izolate.

În total, nouă ţări europene au oprit vaccinările cu doze din loturile cu probleme fabricate de AstraZeneca, informează G4Media. Ţări despre care ştim că au recurs la această restricţie: Germania, Italia, Danemarca, Estonia, Austria, Letonia, Luxemburg şi Norvegia.

Ziarul suedez Aftonbladet a informat că, din 85.000 de suedezi vaccinaţi cu AstraZeneca, 3.281 au avut reacţii adverse. La vaccinul Pfizer, spre exemplu, au fost 3.929 reacţii adverse, dar la 443.000 de persoane vaccinate, potrivit sursei citate.

La vaccinul american Moderna, au fost 466 de reacţii adverse la 40.000 de inoculări efectuate, mai scrie ziarul suedez.

Actualizare – Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat, în această după-amiază, că şi ţara sa a suspendat vaccinărilor cu produsul anglo-suedez, din aceleaşi cauze din care au procedat la fel şi alte ţări UE.

„Am dispus oprirea vaccinărilor cu AstraZeneca pânâ când Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) elimină orice dubiu” privind siguranţa folosirii şi eficacitatea acestui vaccin, a declarat prim-ministrul bulgar, citat de agenţiile de presă.

Decizii similare au mai luat şi Islanda şi Norvegia.

sursa foto: Astra Zeneca Sverige

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here