Se împlinesc azi – şi nu e nicio păcăleală – opt decenii de la una dintre cele mai mari tragedii din istoria poporului român. Una mai puţin cunoscută publicului larg, pentru că, despre aşa ceva, nu s-a putut vorbi deschis în perioada comunistă.

La 1 aprilie 1941, sovieticii au masacrat peste 3.000 de români care voiau să trăiască în România, după ce Armata Roşie ocupase Basarabia şi Bucovina.

Reproducem mai jos un text despre această tragedie despre care s-a spus că ar fi echivalentul românesc al Katyn-ului polonez, text pe care l-am preluat de pe o pagină de Facebook intitulată „Lecţia de istorie”.

Merită citit de fiecare dintre noi, dar mai cu seamă de acei compatrioţi care încă mai cred că ar fi benefică pentru ţara noastră o relaţia apropiată cu Federaţia Rusă.

„La data de 1 aprilie 1941, a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord, un masacru în care mai multe mii de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, ce încercau să se refugieze în România din teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică, au fost uciși de către armata sovietică.

Acest genocid a fost posibil în contextul în care România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau câteva milioane de locuitori, consecință a ultimatumului primit în iunie 1940 și ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939 ce a rezolvat problema delimitării sferelor de interese din Europa răsăriteană.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în Duminica Paștelui a anului 1941, când aproximativ trei mii de români, locuitori din Bucovina de Nord, au încercat să se refugieze în România, după ce sovieticii au lansat zvonuri potrivit cărora vor permite trecerea celor care vor să trăiască în România.

Drept urmare, în ziua de 1 aprilie, un grup mare de români bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând în față steaguri albe, însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină, au format o coloană pașnică de peste 3000 de persoane şi s-au îndreptat spre noua graniță sovieto-română.

Într-o poiană de lângă localitatea Varnița, la circa trei kilometri de granița română, în locul numit Fântâna Albă, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească, apoi au tras în plin cu mitralierele secerând laolaltă, bărbați, femei, copii și bătrâni.

Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști şi spintecai cu sabia ori legați de cai şi târâți până la locul unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, mulți dintre ei fiind îngropați de vii.

Cei care nu au fost uciși de gloanțele mitralierelor, au fost arestați de NKVD şi după ce au îndurat torturi îngrozitoare, au fost şi ei împușcați și aruncați într-o groapă comună peste care s-a turnat var nestins.

Ce este și mai sfidător este faptul că autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat acest genocid, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care „un grup de 10 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița și au fost arestate”.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat subiect „tabu” până în anii ’90, iar autoritățile sovietice şi ulterior cele ucrainene au interzis orice referire la el.

Abia după anul 2000, autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care nu și-au dorit decât să treacă și să trăiască în România”.

sursa foto: Defense Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here