Impuls de Argeş: Polițiștii de la Economic au confiscat fake-urile din magazinul patronat de Lavinia Bughiu

Date:

Share post:

La finele lunii mai informam, citând un articol semnat de Adi Ilinca şi apărut în săptămânalul tipărit Impuls de Argeş, despre faptul că soţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu, Lavinia, a fost trimisă în judecată, acuzată fiind că vindea haine şi produse cosmetice contrafăcute.

Produsele vândute de Lavinia Bughiu, în magazinul său din centrul Piteştiului, purtau numele unor mărci celebre (Prada, Gucci, Christian Dior etc), dar anchetatorii şi procurorii au conchis că acestea ar fi falsificate.

Revenim azi, cu un nou articol preluat din Impuls de Argeş (ediţia apărută la chioşcurile de presă ieri, luni, 20 iunie), în care sunt prezentat în exclusivitate fragmente din rechizitoriul întocmit de procurori, în baza căruia dna Bughiu a fost trimisă în judecată.

Menţionăm că sublinierile ne aparţin.

# Astăzi vă prezentăm în exclusivitate o parte din rechizitoriul în urma căruia Lavinia Bughiu, soţia vicelui CJ, Adrian Bughiu, a fost trimisă în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, fiind acuzată că a vândut produse contrafăcute: haine, încălțăminte sau parfumuri sub numele unor branduri celebre.

# Dosarul a fost deschis în 2019, după ce polițiștii de la Economic au făcut o vizită la magazinul pe care Lavinia îl deține în centrul Piteștiului. Faptele acesteia se petreceau în perioada în care soțul său era subprefect şi făcea parte din Comitetul pentru Situaţii de Urgență, deci Poliţia Argeş îi era subordonată, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe anchetatori să-şi facă treaba.

# Din rechizitoriu reiese faptul că pe numele Laviniei Bughiu (foto) mai fusese deschis un alt dosar, dar anchetatorii l-au clasat.

În urmă cu patru ani, perioadă în care pesedistul Adrian Bughiu, actualul vicepreședinte al CJ, era subprefect, polițiștii de la Serviciul Economic al Poliţiei Argeş au făcut un control la magazinul deținut de Lavinia Bughiu în centrul Piteştiului, având probabil informația că în acel magazin se vând produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri şi bijuterii sub numele unor branduri celebre, când de fapt acestea erau fake-uri.

Descinderea oamenilor legii avea să le confirme suspiciunile, aşa cum se arată în rechizitoriul în urma căruia soţia vicelui de la CJ, a fost trimisă în judecată în urmă cu o lună.

Iată ce se scrie în rechizitoriu: „ În data de 19.12.2018, orele 12:50, organele de poliţie din cadrul IPJ Argeş-SICE, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat un control la punctul de lucru al SC L.H.I. SRL, administrat de inculpata B. (fostă V.) I.L. (Bughiu Ionela Lavinia – n.r.), situat în mun. …, cu privire la respectarea normelor de comerț …………..

În continuare, în prezenţa inculpatei, organele de poliţie au identificat mai multe articole vestimentare și de parfumerie deținute și care erau expuse publicului la vânzare, purtând denumirea şi însemnele unor mărci înregistrate (), susceptibile de a fi contrafăcute, după cum urmează: 6 geci, 11 veste, 9 căciuli și 3 fulare purtând inscripția mărcii ….; 7 cămăși și 6 pulovere purtând inscripția mărcii …; 4 cămăși, 2 bluze, 1 pereche pantaloni, 13 perechi lenjerie intimă și 1 curea purtând inscripția mărcii …; 1 pereche de pantaloni purtând inscripția mărcii …; 1 pereche de pantaloni blugi purtând inscripția mărcii …; 5 perechi lenjerie intimă, 2 cămași și 1 ceas purtând inscripția mărcii …; 4 treninguri și 1 pereche pantofi sport purtând inscripția mărcii …; 1 eșarfă, 1 geantă, 1 ceas și 8 curele purtând inscripția mărcii …; 11 eșarfe, 1 curea și 1 pereche de pijamale purtând inscripția mărcii …; 1 eșarfă și 1 curea purtând inscripția mărcii …; 3 eșarfe, 1 cămașă și 1 parfum purtând inscripția mărcii …; 3 perechi pantaloni purtând inscripția mărcii …; 16 perechi încălțăminte purtând inscripția mărcii …; 1 pereche pantofi sport purtând inscripția mărcii …; 1 pereche pantofi sport purtând inscripția mărcii …; 1 parfum purtând inscripția mărcii … 

Se face precizarea că, în urma controlului efectuat, au fost ridicate și alte produse purtând însemnele unor mărci înregistrate, însă nu vor face obiectul situației de fapt de la pct.I, urmând a fi descrise la pct.VIII, având în vedere că, în urma cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili caracterul contrafăcut sau original al produselor.

De precizat că SC L.H.I.SRL, cu sediul social în mun. …, având ca obiect de activitate comerț cu amănuntul, este reprezentată de inculpata B.I.L. (Bughiu Ionela Lavinia – n.r.), aceasta având calitatea de administrator și asociat unic și, totodată, fiind persoana care se ocupa efectiv de administrarea punctului de lucru şi achiziționarea de marfă.

Magazinul verificat de organele de poliţie era deschis publicului fiind destinat comerțului cu articole vestimentare și de parfumerie.

Întrucât reprezentantul societății nu a prezentat organelor de poliție certificate/declarații de conformitate ori alte documente justificative sau de autenticitate, pentru marfa identificată și expusă la vânzare, de la titularii mărcilor înregistrate sau de la reprezentanții convenționali ai acestora, menționate mai sus, produsele au fost ridicate şi introduse în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Argeş, în vederea cercetărilor, în baza dovezii cu seria …

Cu ocazia controlului efectuat, inculpata B.I.L. a precizat că produsele susmenționate au fost achiziționate pe bază de factură din …, urmând să depună la dosar documente care să ateste proveniența mărfurilor.

În urma celor constatate, organele de poliție au întocmit un proces-verbal de constatare a faptei, în vederea cercetărilor, ce a fost semnat şi de inculpată … Organele de poliție au întocmit și un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la cele constatate, fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești dosarul nr. 17/P/2019

Organele de cercetare penală au solicitat relații de la reprezentanții convenționali ai titularilor mărcilor înregistrate pentru stabilirea caracterului original sau contrafăcut al produselor vestimentare și de parfumerie identificate şi ridicate de la punctul de lucru al SC L.H.I.SRL, cu ocazia controlului efectuat, punând la dispoziția acestora fotografiile articolelor ridicate, spre a fi analizate.

Prin adresa nr…., SC R.SA (agenție de proprietate industrială), în calitate de reprezentant al titularului mărcilor …, a comunicat că produsele ce poartă însemnele acestor mărci sunt contrafăcute ……

Prin adresa nr. …, SC Z.B. SRL, în calitate de  titular al mărcii …, a comunicat că produsele ce poartă inscripţia mărcii , ridicate de organele de poliţie, sunt contrafăcute

Prin adresele nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularului mărcilor înregistrate  (în prezent fiind reprezentantă de SC P. SRL) și …, au comunicat că produsele ridicate de organele de poliţie, sunt contrafăcute, mărcile ce apar pe produsele respective au fost folosite fără acordul titularilor mărcilor, iar SC L.H.I. SRL nu este distribuitor autorizat al produselor purtând mărci proprietatea companiilor ….

Prin adresele nr. … SC F.&P. SRL, în calitate de reprezentant al titularilor mărcilor înregistrate  a comunicat faptul că produsele ridicate de organele de poliție sunt contrafăcute şi au fost puse în circulaţie fără acordul titularilor mărcilor …………

Prin adresele nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularilormărcii înregistrate, a comunicat că produsele ridicate de organele de poliţie, cu ocazia controlului, sunt contrafăcute.

# Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă

Procurorul de caz a explicat în detaliu în rechizitoriu cum au stat lucrurile: „Cu ocazia controlului efectuat în data de 19.12.2018, organele de poliţie au identificat și alte articole vestimentare și de parfumerie, purtând însemnele unor mărci înregistrate, precum …, însă din relațiile primite de la reprezentanții titularilor mărcilor și de la  la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu s-a putut stabili caracterul contrafăcut sau original al produselor.

Prin adresa nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularuluimărcii …, a comunicat că, deși titularul mărcii a fost informat cu privire la bunurile ridicate, nu a primit niciun răspuns de la acesta privind caracterul contrafăcut sau original al produselor.

Prin adresa nr….., SC R.SRL, în calitate de reprezentant al titularului mărcii …, a comunicat faptul că, având în vedere nr. redus de produse, titularul mărcii nu este interesat de caz.

Prin adresa nr. …, SC F.&P.SRL, în calitate de reprezentant al titularului mărcii …, acomunicat că, având în vedere nr. redus de produse, titularul mărcii nu dorește să întreprindă nicio acțiune, fapt pentru care nu s-a putut stabili caracterul contrafăcut sau original al produselor.

Prin adresa nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularuluimărcii …, pentru clasa 3 (parfumuri) a comunicat că titularul mărcii nu se consideră prejudiciat și nu se impune continuarea cercetărilor, fapt pentru care nu poate face referire cu privire la caracterul contrafăcut sau original al produselor.

Prin adresa nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularuluimărcii …, a comunicat că titularul mărcii nu se consideră prejudiciat și nu se impune continuarea cercetărilor, fapt pentru care nu poate face referire cu privire la caracterul contrafăcut sau original al produselor.

Prin adresa nr…., Societatea Civilă de Avocaţi …, în calitate de reprezentant al titularilormărcilor …, a comunicat că titularii mărcilor nu se consideră prejudiciați și nu se impune continuarea cercetărilor, fapt pentru care nu poate face referire cu privire la caracterul contrafăcut sau original al produselor. Prin aceeași adresă s-a mai comunicat că Societatea Civilă de Avocaţi … nu este mandatarul legal al titularului mărcii …, pentru clasa 25 (haine) și nici al titularului ….

Din verificările efectuate, având în vedere relațiile primite de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, nu s-a putut identifica niciun mandatar legal/reprezentant al titularilor mărcilor … pe teritoriul țării, pentru a se lămuri autenticitatea articolelor ridicate de organele de poliție.

Având în vedere că titularii mărcilor…, prin reprezentanții convenționali, nu au comunicat concret dacă produsele ridicate sunt sau nu contrafăcute și având în vedere, conform probelor cauzei, lipsa unor reprezentanți ai titularilor mărcilor …, pe teritoriul țării, apreciez că există un dubiu cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, neputându-se stabili, în concret, natura produselor puse în circulație, respectiv caracterul contrafăcut sau original al acestora. Ca atare, se va dispune clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii prev. de art. 102 alin.1 lit.b din Legea nr. 84/1998, în temeiul art. 16 lit.b teza I C.proc.pen., şi anume fapta concretă nu este prevăzută de legea penală. Totodată, având în vedere că nu s-a putut stabili, dincolo de orice dubiu, că produsele susmenționate sunt contrafăcute, cerinţă esenţială pentru ca fapta concretă să fie tipică, se impune restituirea produselor de către IPJ Argeş, către inculpata B.I.L., administrator al SC L.H.I.SRL.

***

         Constatând că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi că există probele necesare şi legal administrate, precum şi că fapta există, a fost săvârșită de inculpată şi că aceasta răspunde penal, in temeiul art. 327 lit. a C.proc.pen…

# O altă cauză a fost clasată

Din respectivul rechizitoriu reiese faptul că anchetatorii au extins cercetările în ceea ce privește şi situația altor produse care au fost găsite în magazinul Laviniei Bughiu, dar în momentul în care s-a luat legătura cu Societatea Civilă de Avocaţi, care reprezintă brandurile respective şi acesta a emis adrese către celelalte firme sub numele cărora se vindeau produse în Piteşti, nu au primit răspuns de la acestea pe motiv că nu au reprezentanți în România, că nu se constituie părţi civile şi ca atare anchetatorii au clasat acest capăt de acuzare, însă procurorul de caz a trimis-o pe soţia lui Adrian Bughiu în judecată.

Lavinia Bughiu a contestat rechizitoriul în instanță, așteptând ca un termen de analiză a cererii sale să fie fixat la Judecătoria Piteşti.

Adi ILINCA

Articol preluat din Impuls de Argeş, ediţia apărută în 20 iunie 2022

sursa foto: Facebook/Lavika Bughiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Freedom House România, dezbatere online despre impactul dezinformării anti-UE asupra diasporei românești din Europa

Fundația Freedom House România organizează o dezbatere online în...

5 sfaturi pentru a economisi la asigurarea facultativă CASCO

Achiziționarea unei asigurări facultative CASCO pentru mașina ta este...

Cum te poate ajuta un seif cu fantă în protejarea bunurilor tale de valoare

Dacă ai o afacere sau pur și simplu dorești...

La Festivalul Internațional de Teatru ”Liviu Ciulei”, sâmbătă, ”O poveste super fericită” cu o trupă din Bacău

Festivalul Internațional de Teatru ”Liviu Ciulei”, ediția a III-a,...

Primăria Pitești dă asigurări că iarna asta nu ne va mai lua prin surprindere

”Suntem pregătiți pentru eventualitatea condițiilor meteo de îngheț și...

Foștii securiști, omagiați ieri, printr-un ceremonial, la Monumentul Securității din Cimitirul Eroilor din Pitești

Foștii securiști au fost onorați, ieri, printr-o ceremonie militar-religioasă organizată...

Sfaturi practice pentru un iluminat casnic economic și ecologic

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de...