La finalul meciului de aseară, câştigat greu de BCMU FC Argeş, după prelungiri, în faţa celor de la CSO Voluntari, antrenorul piteşenilor, Hristu Şapera, s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi din a doua parte a jocului.

În plus, dl Şapera e optimist în ce priveşte meciurile viitoare.

„A fost un meci de mare luptă, așa cum ne-am așteptat. Voluntariul are o echipă foarte bună, care se poate compara cu orice echipă care a fost în prima grupă valorică.

Ei au demonstrat mai ales calitatea lor ofensivă în aceast joc. Martinic este principala lor gură de foc, și-a demonstrat încă o dată valoarea, dar întreaga lor echipă este de o valoare ridicată și, de asemena, practică un baschet foarte bun.

Noi, pe de altă parte, am intrat foarte greu în meci. Am jucat prima repriză la un nivel de intensitate pe ambele faze mult sub ceea ce ne doream și rezultatul de pe tabelă a fost în consecință. Nu am atacat suficient coșul, nu am putut angaja pivotul și ne-am mulțumit să aruncăm de la distanță și semidistanță.

În a doua repriză am fost mult mai agresivi în apărare, am atacat mult mai bine coșul și ne-am creat oportunități pe recuperarea ofensivă. Am avut probleme cu faulturile la Gajovic, un jucător foarte important pentru noi, și, de asemenea,

Devin s-a accidentat, nemaiputând termina meciul. Totuși, cred că am avut un efort colectiv foarte bun în a doua repriză. Acest lucru ne-a adus victoria, chiar dacă după prelungiri.

Tony (Bishop, n.r.) a făcut un meci senzațional pe ambele faze, Cameron a marcat în momente importante, Gajic și Ciotlăuș au avut un aport defensiv foarte bun, dar în primul rând a fost o victorie a întregii echipe.

Am spus-o și o voi repeta, am fost nevoiți să facem foarte multe schimbări, vom mai face, iar acest lucru se simte în relațiile de joc și chimia echipei. Avem totuși o energie mult mai bună și o dorință de victorie mult mai mare în acest moment. Această victorie este cu atât mai importantă în aceste conditii.

Eu cred că echipa a ratat multe victorii la limită încă de la începutul sezonului, lucru care și-a lăsat amprenta asupra moralului băieților. Îmi felicit jucătorii pentru victorie, dar mai avem foarte mult de lucru. Am câștigat o bătălie, dar mai e mult până să câștigăm războiul.

Ne așteaptă meciuri dificile începând cu cel de miercuri, unde, probabil, din nou, nu vom merge în efectiv complet. Fiecare meci este cu o presiune foarte mare pentru noi și nu avem voie să ne relaxăm.

Vreau să le mulțumesc suporterilor noștri, au fost fantastici la acest meci cum, de altfel, au fost întreg sezonul. Sincer, nu am cuvinte să le mulțumesc”, a declarat Hristu Şapera, conform paginii de facebook BCM U FC Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here