Hotelurile şi agenţiile de turism din România riscă faliment în masă. La Piteşti, hotelurile sunt goale

Date:

Share post:

Pe fondul măsurilor restrictive dispuse de autorităţile din mai multe ţări ale Europei şi ale lumii, incluzând aici şi România, industriile cele mai lovite sunt transporturile şi cea a ospitalităţii.

„În situația în care fenomenul coronavirus se va întinde pe o perioadă mai lungă de timp, estimăm că, în lipsa unor măsuri de susținere din partea autorităților, vom asista în scurt timp la insolvențe, falimente și concedieri.

După analizele noastre primare, circa 20% din cei 400.000 de angajați din turism vor rămâne fără un loc de muncă în cazul în care această situație va dura mai mult de o lună”, a avertizat, printr-un comunicat de presă, asociaţia patronală din hoteluri şi restaurante din România.

„Sunt 2.000 de agenții de turism care își văd business-ul distrus. Suntem cea mai afectată zonă din economie. Dacă Guvernul nu găsește soluții sunt 12.000 de angajați care nu vor mai avea loc de muncă”, sună avertismentul formulat de dl Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România.

„E urgie… numai în ultimele 48 de ore am avut vreo 30 de rezervări anulate de clienţi. Gradul de ocupare al hotelului e acum de vreo 10%, dar ştiu de alţii, cu care am vorbit, care au hotelurile goale.

Fără un ajutor din partea statului, care să ne scutească, măcat temporar, de plata unor taxe pe salarii, TVA şi altele de felul ăsta, niciun hotel din Piteşti nu va putea supravieţui. Şi vor urma, inevitabil, concedieri”, ne-a declarat proprietarul unui spaţiu de cazare din Piteşti, care a cerut să nu-i facem public numele.

Primele măsuri de sprijinire a economiei sunt aşteptate să fie anunţate de Guvern în următoarele 24 de ore, cel târziu.

sursa foto: horeca.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Transportul public din Târgu-Mureş, adus în 2022, cu ajutorul banilor europeni (Preluare PressHub)

Târgu-Mureş, ultimul mare oraş din Transilvania în care transportul...

Cartea zilelor noastre: Același Daniel Silva

Plin de notorietate. Grație romanelor sale. Unu` mai palpitant...

Accident mortal la Valea Mare Pravăț

În urmă cu puțin timp, în localitatea Valea Mare...

Cum să decorezi brazi artificiali de lux ca un profesionist?

Cu totii ne dorim sa impodobim bradul perfect cu...

Un proxenet şi un negustor de cannabis, luaţi pe sus de poliţiştii de la Operaţiuni Speciale

Despre fenomenele traficului de droguri şi al traficului de...