Hidrocentrala Vidraru, retehnologizarea bate pasul pe loc. Nici a șasea oară n-a fost cu noroc

Date:

Share post:

Hidroelectrica a primit o singură ofertă de retehnologizare pentru hidrocentrala Vidraru. De la același consorțiu de firme a cărui ofertă fusese respinsă la tentativa precedentă.

După toate probabilitățile, și a șasea tentativă de a retehnologiza hidrocentrala Vidraru va fi sortită eșecului. Singura ofertă depusă a venit de la consorțiul format din compania românească Electromontaj (lider) și Koncar Engineering Co.Ltd, o companie de inginerie din Croația. Cu un subcontractor local, Butan Grup.

Același consorțiu depusese unica ofertă și la precedenta licitație. Neluată, însă, în considerare de cei de la Hidroelectrica, din cauza „modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare”, după cum a comunicat compania.

Valoarea estimată a contractului a fost de 188 de milioane de euro, la fel ca la precedenta tentativă eșuată, din toamna anului trecut.

”Vidraru este una dintre cele mai importante centrale pe care le operează Hidroelectrica, cu o putere instalată de 220 MW în cele patru grupuri. Prin realizarea lucrărilor se urmărea creşterea puterii active a fiecărui hidroagregat, de la 55 MW la minimum 58,8 MW, în condiţiile asigurării unei mai bune fiabilităţi, a scăderii necesarului de mentenanţă şi a creşterii siguranţei în exploatare.

De asemenea, ar urma să se modernizeze şi staţia de transformare şi sistemele de automatizări, potrivit cerințelor companiei de la licitațiile trecute”, a informat site-ul economica.net.

CITIȚI ȘI: Azi, 53 de ani de la inaugurarea hidrocentralei Vidraru (2019)

Șase decenii de la punerea în funcțiune a hidricentralei Vidraru

Hidrocentrala Vidraru furnizează electricitate de aproape șase decenii. A fost dată în funcțiune în decembrie 1966. Lucrările au durat aproximativ cinci ani și jumătate.

În total, pentru construirea hidrocentralei s-au forat 42 de kilometri de galerii subterane, s-au excavat aproape 1,8 milioane de metri cubi de rocă, dintre care un milion de metri cubi în subteran, s-au turnat 930.000 de metri cubi de beton, dintre care 400.000 de metri cubi în subteran și s-au montat 6.300 de tone de echipamente.

Lucrările s-au făcut folosindu-se exclusiv autovehicule, echipamente şi materiale produse în România, începând de la explozibili şi până la buldozere, autobasculante utilizate la cărat roca (vechile SR 101, SR 131 „Carpaţi” şi SR 113 „Bucegi”) etc.

Proiectul Vidraru a fost realizat și el, integral, de specialiști români.

CITIȚI ȘI: Hidrocentrala Vidraru, greu de retehnologizat. Zilele acestea, a şasea tentativă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

CS Mioveni a ratat promovarea în prima ligă de fotbal (foto/video)

CS Mioveni n-a reușit promovarea în prima ligă de...

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, o nouă ediție, la Pitești, peste câteva zile

În perioada 28 mai-2 iunie, Teatrul Alexandru Davila din...

Ion Georgescu a revenit în funcția de primar al orașului Mioveni, a decis Tribunalul Argeș

Ion Georgescu, fost primar al orașului Mioveni, judecat în...

Ion Mînzînă: ”Și la Rătești suntem pe drumul cel bun. Modernizăm și DJ 702G” (galerie foto)

Drumul județean 702G Recea (intersecție autostradă A1) - Catanele...