Guvernul PNL dă milioane de euro „presei” care-l înjură neostoit

Date:

Share post:

E bine cunoscut deja demersul guvernului PNL condus de Ludovic Orban, de a aloca presei suma de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru mediatizarea campaniilor de prevenţie a răspândirii coronavirusului.

Teoretic, banii au fost alocaţi şi presei căreia noi îi spunem „centrală”, dar şi celei locale, incluzând aici televiziuni, ziare tipărite, radiouri şi site-uri de ştiri.

Practic, grosul „mălaiului” a ajuns la mogulii de presă din Capitală, campion fiind Dan Voiculescu, cu trustul său cu tot (Antenele 1, 2, 3 etc, Jurnalul Naţional şi restul site-urilor grupului Intact).

Mai mult, toată presa locală din ţară, luată laolaltă, n-a primit banii alocaţi unei singure televiziuni din Capitală.

De sume frumuşele urmează să beneficieze mai multe instituţii „media”, care s-au situat constant pe poziţii anti-Justiţie, anti-democraţie, anti-stat de drept şi care, culmea, înjură cu osârdie Guvernul care le-a cadorisit (Antenele lui Voiculescu, DC News al lui Bogdan Chireac şi altele pe acelaşi calapod).

Sau, cum ar spune mai glumeţii noştri colegi de breaslă de la Kamikaze, „să înjuri Guvernul 24 de ore din 24 şi să te mai şi plătească cu milioane de euro de pentru asta… asta înseamnă să fii mafiot”.

„Când banii statului se duc spre finanţarea televiziunilor şi site-urilor anti-stat de drept şi anti-justiţie poţi spune că trăieşti în zona crepusculară. Practic, banii mei sunt daţi de stat la cei care mă atacă. Să fie primiţi, ce să zic altceva?!”, a punctat judecătorul Cristi Danileţ, una dintre ţintele predilecte ale „presei” despre care scriam mai sus.

„… Guvernul a gândit condițiile în așa fel încât să se încadreze la bani doar mogulii. Ăia adevărați, cu conturi doldora. Și au aruncat niște resturi pe la presa locală, ca să se asigure că și ea tace.

De fapt, guvernul PNL n-a făcut altceva decât să se folosească de situația grea a jurnaliștilor cinstiți în pandemie ca să recompenseze mogulii cu trecut infracțional. Iar ajutorul n-a fost sprijin, ci mită”, a subliniat jurnalista Carmen Dumitrescu, de la publicaţia „Liber în Teleorman”, devenită foarte cunoscută mai ales pentru dârzenia cu care a demascat abuzurile clanului Liviu Dragnea.

Despre ce sume de bani a alocat, deocamdată, Guvernul PNL presei din judeţul Argeş am scris alaltăieri.

Trebuie, însă, subliniat, că mai sunt şi alte solicitări în curs de analiză, deci spre presa argeşeană vor mai veni bani publici.

Pe larg despre cum au fost împărţite, până acum, cam 17 milioane de euro din cele 40 de milioane alocate presei au scris colegii de la Pagina de Media. Puteţi citi articolul respectiv accesând link-ul de mai jos:

https://www.paginademedia.ro/2020/06/lista-posturi-tv-site-uri-bani-presa-guvern

Menţionăm că noi nu ne-am înscris pentru a primi bani guvernamentali, urmând exemplul altor instituţii media pe care le considerăm prestigioase şi oneste, cum ar fi site-ul de dezvăluiri Recorder (www.recorder.ro), ediţia, tipărită şi online, în limba română, a celebrei publicaţii americane Newsweek (www.newsweek.ro), site-ul de presă G4Media (www.g4media.ro) şi altele.

Mai precizăm, de asemenea, că ne-am propus, de la bun început, să nu încheiem contracte de „publicitate” cu nicio primărie, nici cu Consiliul Judeţean şi nici cu vreo altă instituţie a puterii de stat sau locale. Pe scurt, fără bani publici. Şi ne-am ţinut de cuvânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Care sunt cele mai recomandate probiotice în 2026? 7 formule esențiale pentru o digestie fără bătăi de cap

În ultimii ani, interesul pentru microbiomul intestinal a crescut...

Accident rutier în satul Conțești. Persoană decedată

Un tânăr a murit azi, într-un accident rutier petrecut...

Incendiu masiv ieri, la Corbeni. Cauza izbucnirii, imprudența cuiva care a dat foc vegetației uscate

Incendiul de vegetație masiv, de ieri, de la Corbeni,...

Muzica zilelor noastre: Februarie 2026…

  ...la Filarmonica Pitești. Ca de obicei, tableta bilanțieră....

Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, Zi a Carierei pentru tinerii instituționalizați din județul Argeș

Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, împreună cu DGASPC Argeș,...

Inovația tehnologică și succesul mecanicii Megaways în mediul digital

Evoluția constantă a graficii și a algoritmilor a transformat...