Secetarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat (foto) şi omologul său de la Sănătate, Nelu Tătaru, au anunţat, azi, în cadrul unei conferinţe de presă, noile măsuri luate de Guvernul României, pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Spicuim câteva dintre acestea:

  • suspendarea, pentru șase luni, a exportului de medicamente, dispozitivelor medicale şi materiale sanitare
  • interzicerea, până la finele lunii martie, a oricăror manifestări publice la care participă peste 100 de persoane (sportive, culturale, religioase etc)
  • sistarea activităţilor cu publicul în toate muzeele din România

De asemenea, dr. Arafat a recomandat românilor care vin din ţări afectate de coronavirus să nu încerce să ascundă acest lucru şi să accepte carantina sau autoizolarea la domiciliu. În caz contrar, se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege (amenzi sau dosare penale).

De altfel, a mai spus dl Arafat, Poliţia de Frontieră urmăreşte cu atenţie eventualele escale făcute de românii care revin în ţară „şi are posibilitatea să afle fiecare de unde vine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here