- Grupul Renault România, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii și revista Unica, a lansat campania de strângere de fonduri pentru achiziția de cadouri de Crăciun pentru copii care provin din familii cu dificultăți materiale.
- Peste 73 000 RON au fost strânși din donațiile angajaților, contribuția companiei și a celor care au fost sensibili cu cauza, în urma galantom-ului creat de Organizația Salvați Copiii.
- Moș Crăciun va ajunge în casele a 460 de copii din Argeș, Dâmbovița, București și Brașov și va oferi cadouri formate din tablete, rechizite, îmbrăcăminte, jucării și dulciuri.
- Campania intitulată sugestiv „Zile cu Magie” se află la a doua ediție și a fost lansată anul acesta în mediul online, de-a lungul unui eveniment găzduit de revista Unica. Actorii Dragoș Bucur și Olimpia Melinte au susținut inițiativa prin puterea povestirilor din copilăria lor în jurul sărbătorilor de iarnă.
Campania „Zile cu Magie”, desfășurată între 7 și 15 decembrie, a sensibilizat angajați din București, Mioveni și Titu. Prin gestul lor, îi vor face fericiți pe copiii ale căror șanse la educație sunt reduse din cauza lipsurilor cu care se confruntă familiile din care provin.
- Maria are 10 ani și mai are 4 surioare. Faptul că nu-și permite haine noi și rechizite i-au făcut de multe ori pe colegi să o necăjească.
- Camelia are 10 ani și este crescută de mătușa și de unchiul ei. Părinții nu și-au asumat răspunderea creșterii ei.
- Dana este elevă în clasa a III-a. Îi place să facă felicitări pe care să le dăruiască celor dragi. Are o mulțime pregătite și pentru tatăl ei care a plecat de când era mică.
- Alexandru are 9 ani și locuiește cu părinții și frații într-o cămăruță prea mică pentru nevoile lor.
- Alina are 10 ani și până la 5 ani a locuit într-un centru de plasament. Acum locuiește cu bunica și își dorește ca atunci când va fi mare să se facă polițist „pentru că vreau să apăr copiii de cei răi!”
Sunt doar câteva exemple de situații de viață ale copiilor pe care Organizația Salvați Copiii reușește să ii identifice în zone geografice defavorizate.
Anul trecut, alți 330 de copii au scris scrisori lui Moș Crăciun, iar acestea au ajuns în cutiile poștale ale Renault Bucharest Connected și Centrul Tehnic Titu, prin intermediul aceleiași Organizații. Portbagajele mașinilor Dacia și Renault s-au umplut de cadourile visate de copii și au fost, ulterior, transportate către școli din București și Dâmbovița.
100 de elevi din județele Argeș și Dâmbovița învață de pe tablete donate de Fundația Groupe Renault România în timpul crizei sanitare. În luna iunie, compania a demarat o campanie dedicată accesului la educație, printr-o mobilizare a angajaților și a celor care sunt sensibili cu această cauză. Aceștia au ales să direcționeze cei 3,5% din impozitul pe venit și să completeze formularul 230. Contribuția lor a fost suplimentată din fondurile companiei, astfel încât elevii să poată continua studiul și de acasă, odată cu începerea școlilor, în timpul crizei sanitare.
Biroul de presă al Grupului Renault România
sursa foto: Fun Parenting