Ieri am relatat despre faptul că, potrivit informaţiilor noastre, la uzina Dacia de la Mioveni există zeci de cazuri de angajaţi confirmaţi ca fiind infectaţi cu coronavirus (Covid-19).

Conform celor aflate de noi, ar fi vorba de aproximativ 50-60 de cazuri, dacă nu cumva chiar mai multe.

Până la ora publicării articolului respectiv, nu primisem nicio confirmare oficială asupra veridicităţii celor relatate.

Azi, însă, Direcţia de Comunicare a Grupului Renault România a reacţionat prompt (ceea ce nu prea se întâmplă, cel puţin nu atunci când întrebăm punctual ceva referitor la Dacia) şi a confirmat, printr-un comunicat de presă, existenţa cazurilor de infectare cu Covid-19 pe platforma Dacia de la Mioveni.

Fără a informa, însă, şi despre câţi angajaţi e vorba. Reproducem aici integral comunicatul respectiv.

„Din păcate, avem angajați confirmați pozitiv cu virusul COVID – 19 sau suspecți care se află în izolare. Aceștia au fost confirmați de către autoritățile medicale cu care suntem în permanentă legatură.

De la reluarea activității, în acord cu autoritățile sanitare și cu sindicatul, am aplicat măsuri de protecție stricte și am vegheat ca acestea să fie respectate de către toți angajații.

Activitățile pe platforma industrială continuă normal, fără a fi afectată fabricația.

Pentru protejarea sănătății angajaților noștri și pentru buna desfășurare a activității, aplicăm cu strictețe toate măsurile de prevenție necesare.

În plus, adoptarea unui comportament responsabil atât la locul de muncă, precum și în timpul liber, ne va permite tuturor să menținem situația sub control”, se arată în comunicatul de presă citat.

sursa foto: Prefectura Argeş

4 COMENTARII

  1. […] „Din păcate, avem angajați confirmați pozitiv cu virusul COVID – 19 sau suspecți care se află în izolare. Aceștia au fost confirmați de către autoritățile medicale cu care suntem în permanentă legătură. De la reluarea activității, în acord cu autoritățile sanitare și cu sindicatul, am aplicat măsuri de protecție stricte și am vegheat că acestea să fie respectate de către toți angajații. Activitățile pe platforma industrială continuă normal, fără a fi afectată fabricația. Pentru protejarea sănătății angajaților noștri și pentru bună desfășurare a activității, aplicăm cu strictețe toate măsurile de prevenție necesare. În plus, adoptarea unui comportament responsabil atât la locul de muncă, precum și în timpul liber, ne va permite tuturor să menținem situația sub control”Comunicat reprezentanți Dacia (Sursa: argeșonline.ro) […]

    • Daca nu ascundeau nimic cei de la Dacia ar fi spus exact cati angajati au bolnavi. Scurt si la obiect. Asa demonstreaza ca ascund ceva.

      Şi din punctul nostru de vedere, ar fi fost de preferat ca Dacia să fi comunicat exact câte cazuri de infectare sunt. Ne-am fi cerut scuze dacă erau mai puţine decât am spus noi. Aşa, însă, a fost lăsat loc de interpretări şi speculaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here