Ieri, 24 ianuarie, zi în care toţi suntem mândri foc că suntem români. Un căluţ scheletic, bolnav, epuizat de trudă, numai piele şi os, zace pe marginea drumului, în apropiere de satul Văleni, comuna Dobromir, judeţul Constanţa.

Abandonat de stăpânul pentru care, probabil, bietul cal a muncit ca un rob ani la rând.

Află de existenţa bietului cal o inimoasă activistă pentru drepturile animalelor, doamna Daniela Popovici, din satul doljean Desa.

Fără să stea pe gânduri, femeia pleacă spre Dobrogea, cu gând să încerce să-l salveze pe bietul căluţ, abandonat morţii.

Era deja spre orele prânzului.

După un drum lung şi greu, dna Popovici ajunge la Văleni, Constanţa, şi găseşte animalul într-o stare vecină cu agonia.

Calul a ajuns la Piteşti mai mult mort decât viu…dar, totuşi, viu

„Nu e mort. E epuizat, slab, abandonat, muncit, probabil foarte bolnav. Încerc să-mi găsesc forțele. Mă ajutați să-l salvez? Trebuie intervenit urgent. E un drum extrem de lung.

Am nevoie de ajutor. Singură, mi-e absolut imposibil”, face femeia un apel disperat pe reţelele de socializare.

Oamenii încep să reacţioneze. Încep să fie donaţi bani pentru salvarea căluţului. Începe şi localnicilor din Văleni să le fie ruşine, pesemne.

Între timp, dna Popovici primeşte o ofertă de a prelua şi îngriji calul de la adăpostul de animale Aulim din Smeura, de la marginea Piteştiului.

„I-am sunat disperată, aveam nevoie de ajutor, iar ei ne-au primit ca pe cele mai speciale persoane și cel mai special căluţ”, zice dna Daniela Popovici.

Aşa că, împreună cu căluţul, botezat ad-hoc Daniel, au luat drumul Piteştiului. Alte câteva sute de km, după drumul, greu oricum, de circa 500 km, parcurs deja.

După câteva perfuzii şi injecţii, căluţul a început să mănânce. Semn bun.

„Rezistă, Daniel, rezistă, sufletul meu chinuit. Rezistă, Daniel, de dragul meu, de dragul tău. Rezistă, Daniel, trebuie să cunoşti viaţa de căluţ liber, iubit, mîngîiat şi hrană din belşug. Rezistă, Daniel, ştiu că eşti sleit de puteri, douăzeci de ani de bătăi şi chinuri, mai mult ai răbdat decât ai mîncat. Am plecat sute de km cu un singur gînd, să ne întoarcem amîndoi acasă”, îşi şoptea în sinea-i femeia.

După drumul lung din Dolj în Constanţa a urmat un altul, din Constanţa la Piteşti. Căluţul, însă, voia neapărat să trăiască şi a ajuns, viu, la adăpostul de câini de la Smeura.

Căluţul a ajuns la adăpostul de lângă Piteşti slăbit, epuizat, dar dornic să trăiască, deşi îngrijitorii erau sceptici

Veterinarii şi îngrijitorii de acolo l-au luat imediat în primire pe bietul animal, l-au hidratat, l-au hrănit, iar finalul este unul fericit.

Calul Daniel a supravieţuit şi, atunci când se va fi întremat suficient, va fi oferit spre adopţie.

Poliţia constănţeană a demarat o anchetă pentru a-l depista pe proprietarul calului, care l-a maltratat şi l-a abandonat morţii prin înfometare şi însetare.

Însă, practica ultimilor ani ne-a arătat că aceşti indivizi haini la suflet scapă, de regulă, cu o simplă amendă.

sursa foto: Facebook/Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Desa, Dolj

Nota redacţiei – Aceia dintre dumneavoastră care doresc să ajute asociaţia dnei Daniela Popovici să poată salva şi alte animale o pot face donând bani, folosind următoarele coordonate:

Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Măriuţa”, cont IBAN Ron: RO63BRDE170SV37819291700, cont IBAN Euro: RO18BRDE170SV40406211700, SWIFT code: BRDEROBU, BIC code: BRDE PayPal: mariuta.romania@gmail.com“

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here