George Copos, trimis în judecată pentru una din cărţile „scrise” în puşcărie. I-ar fi scris-o altcineva

Date:

Share post:

Potrivit unei ştiri difuzate de portalul HotNews.ro, fostul patron al echipei de fotbal Rapid Bucureşti şi fost senator de Argeş, Gheorghe (George) Copos, ar fi fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de flas în declaraţii.

Potrivit colegilor de la HotNews, Copos ar fi declarat în mod fals faptul că este autorul unei lucrări ştiinţifice, beneficiind astfel, în mod necuvenit, de reducerea cu 30 de zile a pedepsei.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24401581-prima-trimitere-judecata-pentru-puscariasii-scriitori.htm

Ales senator de Argeş în 2004, pe listele alianţei PSD-PUR (Voiculescu), George Copos a fost condamnat de două ori: o dată la 3 ani şi 8 luni în dosarul transferurilor de fotbalişti, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani şi încă o dată, la 4 ani, în dosarul „Loteria”, în care vânduse Loteriei Române nişte imobile, la preţuri mult supraevaluate.

În timpul petrecut la închisoare, George Copos pretinde că a scris nu mai puţin de cinci cărţi. Titlurile acestora sunt: „Alianţe matrimoniale în politică ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova, în secolele XIV-XVI” (Universitatea din Bucureşti a decis că e un plagiat), „Turismul ca vector de interculturalitate”, „Turismul european durabil şi provocările lui”, „Tăşnadul medieval” (Tăşnad e un orăşel din judeţul Satu-Mare, locul de baştină al lui Copos – n.r.) şi „Franciză vs. managment în industria hotelieră”.

Gheorghe Copos a fost o vreme proprietar al fostei Fabrici de Micromotoare din Piteşti, perioadă în care grevele şi protestele se ţineau lanţ acolo, cauzate, în principal, de cuantumul mic al salariilor, precum şi de neplata acestora la timp.

sursa foto: PCH

1 COMENTARIU

  1. Dar cu IMEP ,cum ramane,ca el a distrus MICROMOTOARELE,pt asta nu se zice nimic,sau sa se faca?Si probabil va fi cu suspendare,condamnare.BRAVOS,NATIE,HALAL SA ITI FIE.

    A treia condamnare va fi, 99% cu executare, are deja două condamnări, e recidivist. Dar are peste 60 de ani, va ieşi mai repede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular