(Galerie foto/video) Părintele Marin Mateescu a făcut din Biserica Cocu Deal o adevărată gură de rai. Omul sfințește locul

Date:

Share post:

Părintele Marin Mateescu, care slujește la Biserica Cocu Deal, a transformat lăcașul și curtea acestuia într-o gură de rai.

Despre părintele Marin Mateescu nu e prima dată când scriem. Am mai făcut-o acum trei ani și jumătate. Notam atunci că părintele n-a ezitat să pună mână pe bidinea, pentru a ajuta la vopsitul turlei bisericii.

CITIȚI ȘI: Preotul Marin Mateescu, din Cocu Deal, a vopsit singur acoperişul turlei bisericii, cocoţat pe o macara

A făcut, însă, mult mai multe decât atât. A transformat, realmente, curtea bisericii într-un loc care seamănă cu gura de rai descrisă în ”Miorița”. Iar biserica (cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva) aproape că a ajuns obiectiv turistic.

Amenajarea peisagistică rivealizează cu cea a pensiunilor cu multe stele. Iar animalele găzduite – vedete sunt câțiva păuni – atrag și ele privirile oricui trece prin zonă. În plus, cei mici învață cum să le îngrijească și, mai presus de orice, învață să vină cu plăcere la biserică. Nu-i puțin lucru, în România anului 2024.

Dacă drumurile vă poartă vreodată pe la Pitești sau prin zonă, făceți-vă câteva minute și vizitați biserica din Cocu Deal. E un loc în care omul chiar sfințește locul, și la propriu, și la figurat.

surse foto/video: Facebook/Biserica Cocu Deal, ArgeșulOnline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Laptele: prieten sau dușman? De ce să nu excluzi lactatele din alimentația ta

Laptele și produsele lactate fac parte din alimentația multor...

Gheorghe Zamfir, în concert vineri seară, în Piața Primăriei din Pitești

Maestrul naiului Gheorghe Zamfir va concerta vineri seară, de...

Ion Mînzînă: Dezvoltăm infrastructura rutieră din Mioveni (galerie foto)

Pentru Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și...

Accident rutier grav la Mozăceni, în sudul județului Argeș

Un accident rutier grav a avut loc în această...

Cod galben de ploi și descărcări electrice în jumătatea vestică a țării. Vizat e și județul Argeș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi o...