La Școala Militară de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Terestre din Pitești, gândacii zburdă în voie prin farfuriile elevilor. Cel puțin așa reiese din imaginile în posesia cărora am intrat recent.
În fotografii și în clipul video, de găsit mai jos, se poate observa cum peste alimentele din farfuriile elevilor circulă în voie gândaci. La fel și pe veselă, prin bucătărie și în sala de mese, în general.
Elevii care ne-au sesizat situația vorbesc despre ”nepăsare din partea comandanților” și afirmă că “se ”mușamalizează foarte multe probleme”. În plus, ni s-a mai spus, ”la popota unității se află produse și alimente expirate, carne alterată, viermi, gândaci, șobolani care se plimbă pe toate produsele”.
Probabil (și) din cauza celor descrise mai sus, unii elevi au dezvoltat diverse afecțiuni medicale, după cum se poate vedea în imagini.
”Trebuie luate măsuri ca următoarea serie de elevi care va veni curând să nu trăiască aceleași experiențe ca și mine… (cadrele militare – n.r.) fac abuz de elevi în interiorul popotei. Noi muncim acolo unde nu avem voie, cu produsele alimentare, cărnuri, legume, în bucătărie…
Treaba noastră e strict de curățenie și debarasarea meselor. Nu în interiorul bucătăriei, unde se prepară mâncarea”, ne-a povestit unul dintre elevi.

Firesc, am cerut și opinia conducerii Școlii Militare de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Terestre ”Basarab I” din Pitești, pe marginea celor ce ne-au fost sesizate de elevi ai școlii.
”Instituția noastră respectă normele igienico-sanitare în vigoare. Efectuăm în mod regulat dezinsecții și deratizări”
– ”Dorim să vă asigurăm că instituția noastră respectă normele igienico-sanitare în vigoare. Efectuăm în mod regulat dezinsecții și deratizări colaborând cu firme specializate sau structuri abilitate în domeniu din cadrul MApN pentru a preveni orice problemă de acest tip. Orice sesizare este tratată cu maximă seriozitate și investigată prompt;


– Distribuția alimentelor din depozit s-a efectuat conform regulamentelor în vigoare. Eventualele disfuncții referitoare la calitatea alimentelor au putut fi observate doar după desigilarea acestora, fapt care s-a întâmplat în blocul alimentar.
De fiecare dată când au fost identificate alimente alterate, acestea au fost înlăturate din procesul de preparare a hranei și înlocuite cu alimente care corespund din punct de vedere calitativ;
”Pavilionul respectiv urmează să beneficieze de lucrări de reparații capitale”
– În fiecare zi, personalul de specialitate și cu atribuții în domeniul hrănirii execută controale pe această linie. Pentru remedierea deficiențelor constatate au fost dispuse cu celeritate măsurile necesare.
– Spațiile destinate hrănirii sunt autorizate sanitar-veterinar de către structuri abilitate;
– Fotografiile primite de dumneavoastră sunt realizate în timp ce personalul unității noastre le pregătea pentru a fi servite, forma lor finală fiind diferită;


– Menționăm că au fost efectuate demersuri pentru renovarea și reabilitarea spațiilor destine preparării și servirii hranei. În anul curent, pavilionul respectiv urmează să beneficieze de lucrări de reparații capitale;
– În urma verificărilor recente nu au fost identificate dovezi care să confirme afirmațiile transmise către dumneavoastră de către persoana care a făcut sesizarea, însă vom continua să monitorizăm și să îmbunătățim permanent standardele igienico-sanitare”, ne-a transmis școala.
”Cazul elevului cu erupție cutanată nu pare să fie real”
Referitor la cazul elevului cu erupție cutanată: ”Nu avem cunoștințe despre această situație, deși în unitate funcționează și o infirmerie unde elevii merg de fiecare dată când au probleme medicale. Acest caz nu ne este cunoscut și tind să cred că nu este real.
Am avut câteva cazuri de rujeolă în școală în urma cu câteva luni. Este posibil ca poza să fie de atunci. Elevii care au prezentat simptome au fost izolați sau li s-a acordat concediu medical pentru a merge acasă”, ne-a transmis școala.
CITIȚI ȘI: Doi elevi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina fumau „iarbă” (2019)
surse foto/video: cititori ArgeșulOnline.ro

