(Galerie foto) S-a lansat noua Dacia Spring restilizată. O mulţime de îmbunătăţiri, în special la interior, autonomie crescută

Date:

Share post:

Dacia Spring 100% electrică, model 2024, vine cu o restilizare reuşită, cu mai multă tehnologie, cu un interior nou şi cu autonomie crescută.

Noua Dacia Spring a fost azi prezentată, deocamdată în spaţiul virtual.

Maşina arată clar mai bine decât deja vechea generaţie, graţie restilizării operate. Asta la exterior. Supriza plăcută e interiorul. Aici, exceptând unele butoane, aproape totul e nou.

A mai apărut şi o a treia versiune de echipare, Expression. Aceasta e intermediară între precedentele două, Essential şi Extreme. Dacia promite o autonomie de minimum 220 km pentru oricare versiune.

Mașina este echipată standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore. Sau în doar 4 ore cu ajutorul unui „wall box” de 7 kW.

Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW. Acesta asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.

CITIŢI ŞI: Prima Dacia electrică, fabricată în centrul epidemiei de coronavirus din China. Imagini în premieră

Interior „complet refăcut”

Dacia spune că interiorul e „complet refăcut”. Aşa şi pare, exceptând unele butoane şi comutatoare. Oricum, arată mult mai bine decât înainte.

Un lucru care nu prea ne-a plăcut e tableta din partea superioară a bordului. S-a cam exagerat cu mărimea acesteia (lucru valabil şi pentru alţi constructori), astfel încât ajunge să obtureze parţial câmpul vizual al şoferului.

Scaunele par şi ele mai confortabile decât cele ale primei generaţii Dacia Spring.

„Spring dispune acum de un tablou de bord digital de 7”, color, care poate fi personalizat, disponibil pe toate nivelele de echipare, și de un ecran central de 10” pentru versiunile superioare.

Paleta de culori și materialele utilizate pentru interior au fost modernizate pentru a oferi o calitate superioară, dar cu o diversitate de opțiuni esențiale cu scopul de a controla costurile”.

Spațiul de încărcare este mai generos, având un volum total de 308 litri. Generaţia precedentă avea puţin sub 300 de litri.

Echipamente de serie Dacia Spring

Dacia Spring Essential: tablou de bord digital de 7″, volan cu 3 brațe reglabil pe înălțime, servodirecție, sistemul multimedia Media Control cu port USB, limitator de viteză, funcția cruise control, comandă radio pe volan, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față electrice, asistență la parcarea cu spatele, priză 12V, motor 45 CP.

Dacia Spring Expression: toate dotările pentru Essential,plus climatizare manuală, jante de 15″, motor de 65 CP (opţional).

Dacia Spring Extreme: toate dotările pentru Expression, plus elemente decorative interioare și exterioare de culoare Copper Brown, oglinzi retrovizoare electrice, geamuri electrice pentru ușile din spate, sistemul multimedia Media Nav Live (*) cu ecran central de 10″, două porturi USB și conectivitate wireless Apple CarPlayTM și Android AutoTM, încărcător bi-direcțional.

Nimic despre preţuri, încă

Comenzile pentru noua Dacia Spring se vor deschide în primăvara anului 2024. Primele maşini vor putea fi văzute la concesionari în vara acestui an.

Deocamdată, Dacia nu a anunţat preţurile pentru Dacia Spring model 2024. Însă, e de aşteptat ca acestea să fie ceva mai mari decât preţurile actuale. E firesc: maşina oferă mai multe şi e normal să coste ceva mai mult.

Garanţia oferită va fi, probabil, aceeaşi ca la vechea generaţie.

Marele nostru regret: păcat că maşina nu se fabrică la Mioveni, ci în China. Şi că nici planuri de a o fabrica aici nu există.

CITIŢI ŞI: Dacia Spring nu se va produce la Mioveni. Grupul Renault nu are planuri de a muta producţia din China în Europa

sursa foto: Dacia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Elisabeta Turcu, spectacol de gală, la Casa Sindicatelor din Pitești, la 50 de ani de activitate artistică

Elisabeta Turcu, solistă emblematică a folclorului argeșean, va susține...

Ajutoare de la Guvern pentru 6.500 de persoane afectate de inundații

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va aloca...

52 de pompieri din Argeș, în sprijinul populației afectate de inundații în județul Galați

52 de pompieri de la aproape toate subunitățile ISU...

FC Argeș, victorie cu mari emoții azi, cu Concordia Chiajna: 3-2, după ce în minutul 80 era 3-0

FC Argeș a învins pe Concordia Chiajna cu mari...

Încă doi candidați la Președinția României: Nicolae Ciucă (PNL) și Ludovic Orban (Forța Dreptei)

Nicolae Ciucă, președintele PNL, și Ludovic Orban, președintele Partidului...

Basarab Fest 2024: muzică, poezie și teatru la Argeș, în cinstea Dinastiei Basarabilor. Programul manifestărilor

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab din 26...