Fundaţia Leul Albastru din Piteşti are nevoie de ajutor pentru a putea finaliza lucrările, începute anul trecut, de la zero, la un Centru de zi pentru copii şi bătrâni nevoiaşi, la Geamăna, în comuna Bradu.
„Am început să cunoaștem realitățile sociale din mediul rural încă din 2011, când organizam acțiuni umanitare în cătune uitate de lume, unde copiii nu văzuseră niciodată o carte. Am văzut bucuria nemărginită din ochii copiilor, iar dorința noastră a fost ca această speranță să prindă aripi în sufletele lor și să le călăuzească pașii spre școală.
Localitățile din mediul rural se confruntă cu mai multe probleme de ordin social-economic, având deficite în ceea ce privește nivelul de educație, ocuparea locurilor de muncă, o rată scăzută a prevenției medicale și tratarea precară a problemelor de sănătate.
Datele privind situația educației în România ne clasează pe ultimele locuri în Europa, rata abandonului școlar în anul 2021 se situează la 15,3%, raportat la media europeană de 9,7%, conform studiului Europol1. Rezultatele sunt cu atât mai alarmante cu cât ne uităm la diferența rural-urban, unde rata abandonului școlar în mediul rural se clasează la procentul îngrijorător de 23,2%1.
Pandemia a adâncit această diferență, copiii din mediul rural având acces redus la resursele necesare participării la cursurile online (i.e. tablete, internet, electricitate)”, se arată într-un comunicat de presă al celor de la Fundaţia Leul Albastru din Piteşti.
Proiect pornit de la nevoi reale
Proiectul de construire a Centrului de zi Leul Albastru a pornit de la nevoi reale ale membrilor comunității, iar prin serviciile pe care le vom oferi beneficiarilor vom preveni sau diminua probleme de natură psiho-socială, educațională, medicală și financiară. În cele trei localități nu există niciun centru de zi unde copiii pot primi sprijinul necesar recuperării materiei și continuării școlii.
Prin colaborarea cu Primăriile din Bradu, Oarja și Căteasca, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș și școlile și grădinițele din cele trei localități, am identificat nevoile comunității și familiile aflate la risc de sărăcie și excluziune, unde se află cel puțin un copil vulnerabil.
Ne-am propus să sprijinim acești copii proveniți din medii defavorizate, din familii cu părinți aflați în situații de divorț, în risc de separare sau plecați la muncă în străinătate, care din cauza lipsei sprijinului și a supravegherii activităților educaționale abandonează școala.
Până acum, am organizat acțiuni umanitare și activități educaționale inovatoare cu scopul de a-i motiva pe copii să revină la școală.
Am oferit pachete cu produse alimentare, rechizite, îmbrăcăminte, produse igienico-sanitare pentru a acoperi nevoile de bază ale copiilor și a le permite să se concentreze asupra parcursului școlar și le-am pregătit ateliere educaționale non-formale unde au învățat folosească tehnologiile moderne și și-au dezvoltat abilitățile, fiind mai pregătiți pentru viitor.
Am început să construim Centrul de zi Leul Albastru în luna noiembrie a anului 2022 și vom finaliza construcția în luna iulie a anului curent.
Ce s-a făcut până acum
Pentru construirea Centrului de zi am obținut o finanțare europeană nerambursabilă care acoperă parțial suma necesară; s-au alăturat, prin sponsorizarea în bani sau materiale de construcție, sponsori care ne-au acordat încredere și care vor să facă o diferență în viețile celor vulnerabili.
Pentru a finaliza centrul și a le oferi copiilor sprijinul de care au nevoie suntem nevoiți să apelăm la ajutorul companiilor care ne pot sponsoriza cu:
- tâmplărie PVC (martie 2023);
- materiale sanitare (martie 2023);
- materiale electrice (martie 2023)
- materiale termice (martie 2023);
- termosistem (aprilie 2023);
- perete gips carton (aprilie 2023);
- termoizolație polistiren (aprilie 2023);
- uși rezistente la foc (mai 2023).
Persoanele fizice pot susține educația copiilor din medii dezavantajate prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, completând formularul, prin sms la numărul 8845 cu textul PUTERE* sau printr-o donație pe site www.leulalbastru.ro.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresa de e-mail fundatia@leulalbastru.ro sau la telefon 0762 621 373 sau 0758 119 798.
ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA VIEȚI! DOAR ÎMPREUNĂ!
sursa foto: Fundaţia Leul Albastru Piteşti