Freedom House România (FHR) anunță deschiderea procesului de selecție a 10 lectori pentru Festivalul de Idei unSettled de la Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței, de la Sighetul Marmaţiei.

„FHR organizează un proiect, în intervalul octombrie 2019 – septembrie 2020, prin care marchează împlinirea a 30 de ani de la căderea comunismului.

În acest sens, în iulie 2020, FHR oferă un număr de 150 de burse unSettled pentru tineri români cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, interesați să participe la cele 7 zile ale Festivalului de Idei unSettled de la Memorialul Sighet.

Bursele acordate celor selectați acoperă toate cheltuielile de participare (cazare, masă, transport, materiale, coffee breaks, etc). Participanții vor fi împărțiți în două grupe de 75 de participanți și fiecare grupă va petrece, separat, câte 7 zile (6-12 iulie, respectiv 13-19 iulie)”, a anunţat FHR.

Mai multe despre bursele unSettled puteţi citi accesând link-ul de mai jos:

„În cadrul acestui proiect, un grup de istorici și experți pe implicare civică lucrează la dezvoltarea unui curriculum comprehensiv care să fie folosit drept suport de curs și ghid bibliografic pentru atelierele care se vor desfășura la Memorialul Sighet. Aceste ateliere vor fi facilitate de către un număr de 10 traineri-lectori pe baza suportului menționat.

Curricula va conține capitole ce analizează diferite fațete ale realității comuniste precum propaganda, cenzura, cultul personalității, rolul securității și contextul istoric în care comunismul a fost instaurat.

De asemenea, aceasta va conține și câteva capitole despre instrumente de implicare civică și democrație participativă.

Rolul atelierelor pe care lectorii le vor facilita este de să ofere participanților o înțelegere solidă a realității totalitare, dar și metodele pe care aceștia le au la dispoziție pentru a conserva și consolida democrația. Sesiunile ținute de cei 10 lectori vor fi completate de alte conferințe, vizite de studiu, proiecții de film și ateliere artistice livrate de alți invitați care vor vorbi despre provocările comunismului. 

Ce căutăm?

Profilul candidatului ideal:

Calificări

  • profesor de istorie/educație civică/științe umaniste (ciclul gimnazial, liceal, universitar);
  • doctori sau persoane înscrise într-un program de doctorat relevant pentru tema Festivalului de Idei unSettled;

Experiență

  • experiență demonstrată în lucrul cu tinerii în afara programei școlare;
  • experiență demonstrată în utilizarea metodelor non-formale în facilitarea workshopurilor;

Alte criterii 

  • cunoștințe solide în domeniul istoriei recente românești și europene;
  • înțelegerea mecanismelor democratice și a contextului instituțional românesc;
  • interes pentru subiectul Festivalului;
  • empatie, capacitate de sinteză;
  • capacitate de inovare și spirit creativ;
  • cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj;
  • nu în ultimul rând, capacitate de stimulare a interesului participanților – prin carismă și devotament – pentru tema democrației și trecutului totalitar experimentat de România;

 Rolul și atribuțiile celor selectați: 

  • participarea la o sesiune de Formare de Formatori în care se va prezenta conținutul curriculumului (va avea loc la finalul lunii aprilie sau începutul lunii mai);
  • pregătirea, alături de alt lector selectat, a două sesiuni de aproximativ 3 ore pentru participanții la Festival (data exactă a sesiunilor va fi programată ulterior);
  • livrarea acestor atelierelor în cadrul Festivalului;
  • participarea la una dintre cele două serii de 7 zile ale Festivalului;
  • coordonarea tinerilor participanți pentru asigurarea respectării agendei de lucru pe parcursul Festivalului;

Cei selectați beneficiază de transport, cazare și masă atât pe perioada Festivalului, cât și la Formarea de Formatori. În plus, aceștia vor primi un certificat de Lector în cadrul Festivalului de Idei unSettled.

Procesul de selecție

Cei interesați sunt rugați să trimtiă CV-ul și o scrisoare de intenție de maxim două pagini (Times New Roman, spațiere 1,5, font 12) la adresa freedomhouseromania@gmail.com, cu subiectul Aplicații Lectori până la data de 15 martie, ora 23:59. Scrisoarea de intenție trebuie să conțină:

  • aspectele care îl recomandă pe candidat; 
  • motivația personală pentru participarea la acest proiect;
  • modul în care consideră că poate contribui la succesul proiectului prin implicare sa;
  • alte aspecte relevante.

Organizatorii își rezervă dreptul de a invita unii candidați la o probă de interviu pentru o mai bună evaluare. Rezultatele procesului de evaluare vor fi afișate pe data de 1 aprilie 2020.

Ponderea fiecărui criteriu de evaluare este următoare: Calificări (5%), Experiență (15%), Alte criterii (35%), CV și Scrisoare de intenție (45%);

Festivalul de Idei unSettled face parte din proiectul “Learning from Our Past to Build the Future”. Proiectul este derulat în parteneriat cu Fundația Academia Civică, Geeks for Democracy, Forum Apulum, Funky Citizens, iTeach.ro și susținut de Radio Europa Liberă și  rețeaua de presă locală PressHub – formată din 27 de publicații locale independente (reţea din care face parte şi site-ul nostru – n.r.)

Acest proiect este finanțat, în parte, printr-un grant al Departamentului de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în acest proiect sunt ale organizatorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA”, a mai informat Fundaţia Freedom House România.

sursa foto: Memorialul Sighet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here