În urmă cu puţin timp, o veste cumplită a zguduit întreaga Argentină, dar şi toată suflarea fotbalistică de pretutindeni din lume.

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei, Diego Armando Maradona a încetat din viaţă la vârsta de numai 60 de ani.

Din primele informaţii, se pare că Maradona a făcut stop cardiac. Acesta se afla într-o casă din oraşul argentinian Tigre, unde se afla după operaţia la cap făcută în urmă cu câteva săptămâni, potrivit ziarului argentinian Clarin.

Presa argentiniană deplânge moartea fostului mare fotbalist

El Pibe d’Oro a fost operat în urmă cu câteva săptămâni, după ce în urma unui control de rutină doctorii i-au găsit un cheag de sânge pe creier.

S-a născut în oraşul Lanus (un fel de Piteşti ceva mai populat), din provincia Buenos Aires. La 16 ani juca în echipa de seniori a unuia dintre cele mai populare cluburi de fotbal argentiniene, Argentinos Juniors.

După cinci sezoane la echipa din cartierul La Paternal, a trecut la unul dintre cei doi granzi ai Argentinei, Boca Juniors, pentru ca un an mai târziu să ajungă în Europa, la Barcelona.

A petrecut doi ani în Catalunia, apoi alţi şapte, cei mai fructuoşi din carieră, la Napoli, în Italia. S-a retras în 1997 de la echipa pe care a iubit-o cel mai mult, Boca Juniors, echipa păturii sărace din Buenos Aires.

A câştigat, în cariera de fotbalist, cam tot ce se poate câştiga: multiplu campion al Spaniei şi al Italiei, campion mondial şi de tineret, şi de seniori cu Argentina, golgeter în mai multe campionate, cele mai multe pase de gol, Balonul de Aur… practic, nimic nu i-a lipsit din palmares, cu excepţia unei Copa Libertadores (Liga Campionilor din America de Sud), pe care a fost aproape să o cucerească, în două rânduri, dar pe care n-a cucerit-o niciodată.

Pentru argentinieni, Maradona e echivalentul lui Dobrin al nostru. Şi la argentinieni, ca şi la noi, au mai apărut mulţi alţi fotbalişti valoroşi după Maradona (Batistuta, Simeone, Veron, Riquelme, Messi etc), dar nimeni nu s-a putut apropia măcar de clasa lui Maradona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here