De ieri, fotbaliştii echipei FC Argeş Piteşti se pregătesc în cadrul unui stagiu centralizat la Valea Iaşului, lângă Curtea de Argeş.

„La Valea Iaşiului vom creşte treptat intensitatea antrenamentelor pentru că avem nevoie. Cu cât ne apropiem mai mult de începerea campionatului trebuie să fim cât mai bine puşi la punct cu pregătirea fizică”, a declarat antrenorul principal al alb-violeţilor, Nicolae Dică.

Acesta a deplasat la Valea Iaşului următorul lor de jucători: Octavian Popescu, Sebastian Agachi, Robert Popa (portari), Dorinel Oancea, Alin Buleică, Bogdan Vişa, Marian Dănescu, Dănuţ Şerbănică, Ionuţ Oprescu, Nicolae Muşat, Andrei Tofan, Ionuţ Şerban, Andrei Panait, Paul Szecui, Denis Brînzan, Ionuţ Năstăsie, Cătălin Barbu, Răzvan Matiş, Angelo Cocian, Vasile Buhăescu, Antonio Stan, Alin Popa, Andrei Blejdea, Vlad Motroc.

Noutăţile sunt Paul Szecui şi Antonio Stan, ambii jucători foarte tineri, de numai 19 ani.

Pe Szecui, Dică l-a remarcat la FCSB, acolo unde puştiul a jucat numai la echipa secundă, dar a fost şi împrumutat la Metaloglobus, unde a jucat binişor.

Antonio Stan a fost adus de la Unirea Bascov, după ce-şi făcuse junioratul la FC Argeş. E fiul fostului fundaş dreapta alb-violet Mircea Stan.

Mâine de la ora 12 – cam nepotrivită ora – FC Argeş va da piept, într-un amical, cu Concordia Chiajna, echipă recent reg’trogradată din prima ligă, dar care se anunţă a fi una dintre contracandidatele Argeşului la promovare.

Meciul se va juca la Valea Iaşului.

sursa foto: Fotbal Club Argeş Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here