În campionatul judeţean Liga 4 Argeş s-au jucat, în acest weekend, meciurile rundei inaugurale. Principala pretendentă la promovare în Liga 3, ACS Speed Academy Piteşti.
Anul acesta, Liga 4 Argeş se joacă cu (doar) 12 echipe la start. Dintre acestea, una singură are ambiţii declarate de a promova în Liga 3: Speed Academy Piteşti.
De notat că la competiţie – una dedicată seniorilor – participă şi o echipă alcătuită majoritar din copii, FC Piteşti 2008, formaţie pregătită de antrenorul Vali Cocoş, omul care l-a descoperit, crescut şi lansat în fotbalul mare pe actualul component al echipei Slavia Praga, Andres Dumitrescu (fost la Sepsi Sfântu-Gheorghe).
Puştii dlui Vali Cocoş (foto) au pierdut, în deplasare, la Bascov, cu DLR Piteşti, dar au oferit o replică dârză mai experimentaţilor adversari, conducând cu 1-0 din startul meciului şi ratând multe ocazii bune de gol. DLR a câştigat cu 2-1, dar greu, foarte greu.
Celelalte rezultate ale etapei inaugurale
CS Domneşti-CSC Suseni 5-2, ACS Costeşti-Internaţional Valea Iaşului 2-0, Dacia Ştefăneşti-CS Mioveni II 3-0, Victoria Buzoeşti-Speed Academy Piteşti 1-2 şi Zimbrii Lereşti-ACS Poiana Lacului 6-2.
La finalul campionatului, prima clasată va susţine o dublă de baraj, tur-retur, cu campioana unui judeţ limitrof, pentru promovare în Liga 3. Sezonul trecut, ACS ARO Muscelul Câmpulung a promovat după o dublă victorie cu Oltul Curtişoara, din Vâlcea (2-0 şi 4-2).
sursa foto: Facebook/FC Piteşti 2008

