Fostul trezorier PSD Mircea Drăghici a recunoscut că a deturnat subvenţiile partidului şi a delapidat

Date:

Share post:

Fostul trezorier al PSD şi fost deputat de Argeş Mircea Drăghici, aflat momentan în detenţie la penitenciarul de la Mioveni, a recunoscut, în faţa procurorilor DNA, că acuzaţiile care i-au fost aduse, de utilizare a subvențiilor pentru PSD în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată, şi de delapidare, tot în formă continuată, sunt adevărate.

Informaţia a fost făcută publică azi, printr-un comunicat de presă al DNA, din care reproducem mai jos.

„În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice exotice a sa și a altor persoane.

De menționat este că, din suma de mai sus, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Pe parcursul urmăririi penale s-au depus într-un cont deschis de ANABI pe numele inculpatului, sumele reprezentate de paguba cauzată și cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 6 ani închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (trezorier partid politic) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.

Menționam că, anterior, inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 624/VIII/3 din 25 iulie 2019), fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare. (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10502)

Facem precizarea că, referitor la prezentul acord de recunoaștere a vinovăției, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se menţionează în documentul citat.

Fostul deputat PSD de Argeş Mircea Drăghici a fost condamnat, la 1 iulie 2021, la 5 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracţiunii de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (două fapte). 

Instanţa supremă a reţinut atunci că Mircea Drăghici ar fi utilizat suma de 380.000 euro, din banul public, sumă provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra o vilă în cartierul Pipera din oraşul Voluntari, o zonă selectă aflată la marginea Capitalei.

Recunoscându-şi vinovăţia, Mircea Drăghici are şansa, legală, de a beneficia de o reducere semnificativă a pedepsei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...