Nou înfiinţata echipă Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung are planuri mari pentru sezonul viitor al campionatului judeţean al Ligii a 4-a Argeş.

Gruparea musceleană a dat o lovitură de imagine prin instalarea pe banca tehnică a fostului internaţional dinamovist Gheorghe Mihali, fost antrenor al echipelor CSM Focşani, Universitatea Cluj-Napoca, CS Mioveni şi (secund) al lui FC Argeş.

Pentru mâine, la ora 16,30, la stadionul din Câmpulung este programat un trial de jucători, la care sunt invitaţi să participe toţi cei dornici să facă parte din proiectul supervizat de fostul fundaş central al naţionalei.

Ca fotbalist, Gheorghe Mihali are la activ 352 de meciuri în prima ligă a României şi 100 în prima ligă franceză (la En Avant Guingamp). Are la activ două titluri de campion al României şi două Cupe, toate cu Dinamo Bucureşti, o Cupă Balcanică (cu Inter Sibiu) şi o Cupă UEFA Intertoto, cu Guingamp.

Pentru echipa naţională a strâns 31 de selecţii, făcând parte din echipa calificată la Cupa Mondială din 1994 (SUA) şi Euro 1996.

În imagine, Mihali în duel cu vedeta columbiană Faustino Asprilla, în meciul România-Columbia 3-1, jucat la Cupa Mondială din SUA 1994.

Nota redacției – Trialul anunțat va avea loc luni, 8 iulie, la aceeași oră. Ne cerem scuze pentru eroarea comisă şi mulţumim colegului Bogdan Burhan, de la site-ul www.sportinmuscel.ro pentru faptul că ne-a semnalat-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here