Antrenorul echipei de fotbal Astra Giurgiu, fostul internaţional dinamovist Dan Alexa, a declarat azi, într-o emisiune televizată, că formaţia sa îl va legitima curând pe Gabriel Enache, fost fundaş dreapta al lui CS Mioveni.

Potrivit declaraţiilor lui Dan Alexa, Gabi Enache va semna cu Astra după ce îşi va fi rezolvat litigiul financiar cu ultimul său club, Partizan Belgrad, care tocmai i-a reziliat contractul.

Gabriel Enache (29 de ani), e de loc din Mioveni şi a jucat pentru echipa locală din 2002 până în 2012, când a semnat cu Astra.

În 2016, a devenit ţinta glumelor microbiştilor, după ce a declarat că a ales să semneze cu FCSB, „pentru că vreau să câştig campionatul”. În acel an, ironia sorţii, campionatul l-a câştigat chiar Astra.

După două sezoane la FCSB, Enache a fost transferat de echipa rusă Rubin Kazan, însă, nu s-a impus acolo şi a fost cedat la Partizan Belgrad.

Nici în Serbia Enache n-a rupt gura târgului, aşa că Dan Alexa îl doreşte la Astra.

În imagine, fotbalistul, pe vremea când abia sosise la FCSB de la Astra, ca să ia campionatul.

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here