Fostul deputat PSD de Argeş Mircea Drăghici, fost trezorier al partidului, a fost condamnat azi la 5 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracţiunii de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (două fapte). Instanţa supremă a menţinut astfel, sentinţa pronunţată în octombrie anul trecut.

Instanța supremă a decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Instanţa a reţinut că Mircea Drăghici ar fi utilizat suma de 380.000 euro, din banul public, sumă provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra o vilă în cartierul Pipera din oraşul Voluntari, o zonă selectă aflată la marginea Capitalei.

În această după-amiază, dl Drăghici a fost încarcerat la penitenciarul de la Mioveni (Colibaşi).

„În ziua de 01 iulie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș – Biroul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind un bărbat de 55 de ani, din Pitești, condamnat la pedeapsa închisorii pentru cinci ani, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Bărbatul a fost depus la penitenciar”, a informat Poliţia Argeş, în această după-amiază.

În vara anului trecut, şi soţia fostului deputat, conf. dr. Georgiana Drăghici, fostă şefă a organizaţiei de tineret a PSD Argeş a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea.

Acuzaţiile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, validate de judecători, au fost de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participație improprie la abuz în serviciu… instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului.

Ilegalitatea a constat în aceea că toate cheltuielile de cazare şi masă pentru o tabără de vară a tineretului PSD, desfăşurată în 2013, la Poiana Braşov, unde au participat 102 persoane, au fost suportate în mod ilegal din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here