După seria neagră de cinci înfrângeri la rând fără gol marcat, din campionat, conducerea echipei de fotbal Dinamo Bucureşti a reziliat amiabil, ieri, contractul cu tehnicianul italian Dario Bonetti, cel care a condus „grădiniţa” lui Dinamo în primele şapte runde din sezonul regulat.

Între timp, la Dinamo au fost transferaţi şi câţiva jucători mai experimentaţi, dar de pregătirea lor nu se va mai ocupa fostul mare fotbalist italian.

În locul său, conducerea clubului l-a numit azi pe Sorin Colceag, un fost fotbalist care a pregătit anterior echipa a doua a lui Dinamo, din Liga 3.

Ca fotbalist, Sorin Colceag (49 de ani, buzoian de origine) a jucat la o sumedenie de echipe în ţară: Progresul (Naţional) Bucureşti, Unirea Focşani, U Cluj-Napoca, Rocar (Autobuzul) Bucureşti, Poli Iaşi, FC Braşov, dar a bifat şi câteva sezoane în străinătate, la echipe ca NK Zagreb (Croaţia), Pannionios Atena şi Panserraikos Serres (Grecia), Viktoria Plzen (Cehia) sau Lokeren (Belgia).

Una dintre cele mai bune perioade ale sale ca jucător, Sorin Colceag a petrecut-o în sezonul 2001-2002, la Piteşti, atunci când a fost titular în poarta lui FC Argeş. Ca antrenor a pregătit echipe modeste, gen Gloria Popeşti-Leordeni, Metaloglobus Bucureşti sau Zimbrul Chişinău, dar a trecut şi pe la naţionala de juniori sub 17 ani.

În imaginea de sus, Sorin Colceag în anul 2001, în tricoul lui FC Argeş, înaintea unui meci de campionat jucat la Piteşti.

sursa foto: Ionel Iancu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here