Flagrant de şpagă la RAR Argeş. Un angajat, reţinut pentru 24 de ore

Date:

Share post:

Un angajat al Registrului Auto Român Argeş a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore, după ce ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie l-au prins în flagrant în timp ce lua mită.

„Două persoane, respectiv un funcționar public și o persoană fără calitate specială, sunt cercetate, prima în stare de reținere, iar cea de-a doua sub măsura controlului judiciar, pentru infracțiuni de corupție, după o acțiune de prindere în flagrant.

În fapt, ieri, 17 decembrie 2020, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială, care a solicitat și a primit, de la un martor denunțător, suma de 300 de euro pentru a i-o înmâna unui funcționar din cadrul  Registrului Auto Român Argeș, în vederea omologării unui autoturism adus din Marea Britanie.

La percheziția corporală, asupra sa a fost găsită suma de 100 de euro din suma pretinsă.

În continuarea activităților de stabilire a situației infracționale, s-a efectuat percheziție la biroul funcționarului din cadrul Registrului Auto Român Argeș, unde a fost găsit și restul sumei de 200 de euro”, a transmis azi biroul de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

„Ca urmare a audierilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus măsura reținerii funcționarului public, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Acesta urmează ca, astăzi, să fie prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, față de intermediar, procurorul a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită”,a mai informat DGA.

Actualizare – Angajatul şpăgar al RAR-ului a scăpat de arestare, dar a fost plasat în control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă cu respectivul în stare de libertate.

sursa foto: arhivă Poliţia Română

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular