Grupul de firme ale magnatului Dorinel Umbrărescu, cunoscute până acum pentru seriozitatea cu care lucrează pe şantierele de autostrăzi şi drumuri expres, înregistrează întârzieri semnificative pe lotul 4, Coloneşti-Piteşti, al drumului expres (DEx12) Craiova-Piteşti.
Pare că firmele lui Umbrărescu au început să obosească, judecând după avansul neaşteptat de lent al lucrărilor pe tronsonul de drum expres menit să lege limita dintre judeţele Olt şi Argeş, în speţă satul Coloneşti, de Piteşti.
Contractul pentru acest tronson din drumul expres Craiova-Piteşti, în valoare de 617.080.915,60 lei (exclusiv TVA) a fost semnat în august 2021, cu asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, toate companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Potrivit prevederilor contractuale, termenul de proiectare este (a fost) de 12 luni, iar termenul de executie, de 24 de luni.
Specialiştii Asociaţiei Pro Infrastructură, sceptici
Specialiştii de la asociaţia Pro Infrastructură, care au analizat recent stadiul lucrărilor pe cei 31,88 km ai tronsonului Coloneşti-Piteşti, n-au venit, însă, cu veşti bune: firmele magnatului Dorinel Umbrărescu „au ajuns la 22% stadiu fizic… la aproape doi ani de la semnarea contractului”, fapt petrecut în 17.08.2021.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 15 noiembrie 2024, dar cei de la Pro Infrastructură sunt de părere că respectarea acestui termen a devenit, practic, imposibilă.
„Este drept, au fost (și mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare și aprobarea soluțiilor finale în nodul A1 Oarja și la Albota, dar și veșnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar și așa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriți… și nu o fac.
Așa că prognosticul nostru este rezervat: doar sperăm ca antreprenorul să nu iasă (prea tare) din termenul contractual, noiembrie 2024. Dar, cu mobilizarea actuală demnă mai degrabă de companii din Grecia, Italia și Turcia pe care nici nu vrem să le numim, UMB va ajunge la Pitești abia prin vara lui 2025″, au opinat specialiştii Pro Infrastructură.
Firmele lui Dorinel Umbrărescu au capacitatea să recupereze
De menţionat că pe un alt tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, cel dintre Slatina şi Coloneşti, companiile omului de afaceri Umbrărescu au lucrat în ritm susţinut, stadiul lucrărilor ajungând la peste 80%, cu perspective bune de a le finaliza înainte de termenul contractual, cu un pic de ajutor de la CNAIR cu documentele necesare. Detalii, aici.
De menţionat că firmele controlate de magnatul Dorinel Umbrărescu lucrează sau au câştigat licitaţii pentru aproximativ 410 km de autostrăzi şi drumuri expres, ceea ce pare a fi un pic peste puterile companiilor respective. De aici, probabil, întârzierea pe tronsonul Coloneşti-Piteşti.
Oricum, întârzierea respectivă poate fi recuperată; iar firmele lui Dorinel Umbrărescu au demonstrat, în mai multe rânduri, că au o capacitate de mobilizare care le poate permite revenirea în grafic. Sau chiar să devanseze termenele.
În aprilie 2019, şeful Ford Craiova, Ian Person, a solicitat imperativ Guvernului român (prim-ministru era atunci şugubeaţa doamnă Viorica Dăncilă) să urgenteze construirea celor două artere vitale pentru Dacia şi Ford, în speţă autostrada Piteşti-Sibiu şi drumul expres Craiova-Piteşti.
La mai bine de patru ani de atunci, pe autostrada Piteşti-Sibiu se circulă doar pe 14 km, între Sibiu şi Boiţa. Despre situaţia celorlalte tronsoane am scris aici. Pe drumul expres Craiova-Piteşti se poate circula doar între Balş (Robăneşti) şi Slatina, adică doar pe vreo 40 din cei 121 km.
Un clip video realizat pe tronsonul Coloneşti-Piteşti, acum nici trei săptămâni, poate fi vizionat aici.








sursa foto: asociaţia Pro Infrastructură