Ieri, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş, împreună ai Gărzii Forestiere Ploiești… au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Vultureşti, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

În urma verificărilor s-a constatat că reprezentanţii societăţii nu respectau obligaţiile referitoare la modul de operare a datelor în evidențele SUMAL.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010.

Reamintim că personalul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Argeș, care acționează în sistem integrat cu celelalte structuri din dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe drumurile publice, va desfășura activități specifice împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică.

Activitățile se vor desfășura atât pe drumurile publice, cât și în terenurile cu vegetație forestieră și la societăți comerciale cu obiect de activitate prelucrare și comercializare de material lemnos.

Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.

Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare sau prelucrare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de  arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfem de activități.

Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi mijlocul de transport şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

sursa info şi foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here