Părinții, angajați ai Leoni, ai căror copii obțin o medie la Evaluarea Națională sau Bacalaureat peste 9,50 vor primi un premiu în bani din partea companiei. Premiul ajunge la 5.000 de lei, pentru copiii care obțin nota 10.
Informația ne-a fost furnizată de producătorul de cablaje Leoni Wiring Systems, printr-un comunicat de presă.
”Leoni România, parte a grupului Leoni, unul dintre cei mai importanți producători de sisteme de cablaje la nivel global, susține angajamentul față de educație și premiază performanța copiilor angajaților”, se menționează în documentul citat.
”Premiem nu doar rezultatele școlare excepționale, ci și munca și dedicarea care susțin aceste performanțe. Dintotdeauna am încurajat tinerii, de la implicarea în educație, până la creșterea profesională în cadrul companiei noastre. Ne mândrim cu faptul că modelăm viitorul și promovăm potențialul industriei auto pentru următoarea generație din România”, a transmis dna Andrada Verdeș, șefa (Country Manager) Leoni România, prin intermediul comunicatului menționat.
”Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, care investește continuu în dezvoltarea tinerilor, cu scopul de a pregăti un viitor sustenabil pentru aceștia.
Compania derulează parteneriate cu instituțiile de învățământ de la nivel de școală profesională și liceu, până la nivel universitar și susține accesul la educație și tehnologie, suplimentar curriculei școlare”, se mai arată în comunicatul Leoni România.
Despre Leoni
Concernul Leoni a intrat pe piața din România în anul 2000. La ora actuală, operează 10 fabrici de cablaje la noi în țară, dintre care una la Bascov, lângă Pitești. În aceste fabrici, întinse pe 18 hectare de teren, lucrează peste 12.000 de angajați.
Potrivit site-ului propriu, Leoni România produce aproximativ 23.500 de produse, cu un accent major pe ansambluri LV (voltaj scăzut) pentru vehiculele convenționale și HV (voltaj înalt) pentru vehiculele electrice. Piesele și subansamblurile produse de Leoni România se pot întâlni pe mașinile multor producători de renume, inclusiv Dacia.
surse foto: Facebook/Leoni Wiring Systems, Andrada Verdeș