În programarea aniversară, duminică, 26 ianuarie a. c., a unui documentar* anume la Cinema ”București”? Chiar să fie cineva acolo pasionat al istoriei autohtone din a doua jumătate a trecutului veac? Sau să regrete-ntr-atât ”iepoca de aur” încât să stăm trei ore cu ochii la ”cârmaciul” de-atunci, de prin Scornicești? Și la consoarta-i așijderi, de pe la Petrești? Ori la toată șleahta-mbuibată din jur, servilă peste poate? Și la neamul ăsta de i-a-ndurat cu stoicism și spinarea plecată prea destulă vreme?

 Sigur, nu bag mâna-n foc, da’ nu m-ar mira că fuse ceva. În sală, nu mulți, vârstnici mai ales, da’ câțiva ”recunoscători” n-au lipsit. Ținând să-mi elogieze apoi ”meritele mari” ale tovului prim-secretar. Ca și cum n-ar fi văzut incultura ce-l bântuia zdrobitor pe acesta. Exemple luate nefast din vizite-n Est. Putregaiu’ moral de care se-nconjurase stupid. Uralele demente din adunări și congrese. Minciuna națională-n care-am trăit decenii, urât. Și, îndeosebi, frica necruțătoare institută de activiști, securiști, milițieni și armată. Sau turnătorii neobosiți tot mai numeroși și primejdioși. În fine, foamea, frigu’ și întunericul anilor ultimi pân’ la-mpușcarea mortală dintr-o cazarmă. Dup-un simulacru judiciar mizerabil, dezonorant, deplorabil, la ceas de Crăciun…

 Ei bine, totuși, imagini necunoscute văzut-am. Amănunte-am aflat, lămuritoare definitiv. Întărindu-mi ideea că la Târgoviște se-nfătui o justiție dură, însă pe măsură. Regretabilă tare fiind moștenirea: aceeași Mărie cu altă pălărie, precum s-a văzut…

Andrei Ujică

 Așadar, urmărind filmu’, mi-adusei aminte că autoru’, cândva textier inspirat pentru ”Phoenix” a fost. Și-l cheamă și azi, chiar de nu mai e-n țară, Ujică Andrei. Pelicula ține de-o trilogie realizată de el despre comunismu’ carpato-dunărean. Îi recunosc, obiectiv, rolu-n istoria unei Românii arareori surâzătoare firesc între națiuni. În timpu’ Ceaușeștilor, realmente pe sponci. Așa că nostalgia decidentului de la Pitești, nici n-ar mai conta. Chiar dacă-ntâmplătoare n-o fi. Și nici inspirată, în raport de prezența redusă. Că timpul, inexorabil în scurgerea sa, nu cruță pe nimeni. Nici chiar pe nostalgici încă-ndoctrinați, urmași ”emanați” privilegiați, din zilele noastre…

Adrian SIMEANU

 *Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, 2010, regizor Andrei Ujică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here