De vineri până duminică inclusiv, la Corbeni şi lângă cetatea Poenari de pe Transfăgărăşan va avea loc un festival rock, denumit „Poenari Archangels Fest”.

La festival sunt aşteptaţi câteva sute de motociclişti, membri ai diverselor cluburi de profil din ţară, dar şi din străinătate, precum şi mulţi alţi turişti, fie pe două roţi, fie pe patru. Vor concerta trupe şi solişti cu nume în muzica rock, iar între atracţii se va număra, bineînţeles, şi o paradă moto.

Reprezentaţii vor susţine vineri, între alţii, Dan Helciug şi argeşeanul Vlad Bilous, respectiv formaţiile Fără Vise, Spitalul de Urgenţă (împreună, ca de obicei, cu Dan Helciug) şi Trooper. Sâmbătă vor urca pe scenă Gerrar, Kunnstra şi alte câteva trupe, urmând ca la final să concerteze trupa Compact, împreună cu solistul şi chitaristul Paul Ciuci (Csucsi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here