Poliţiştii de la Poliţia Autostrăzi au finalizat primele cercetări în cazul teribilului accident rutier produs azi, la km 116 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, în urma căreia o femeie de 47 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta al unui autoturism Mercedes GLC, a murit pe loc ca urmare a coliziunii cu semiremorca unui autotren.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi- Autostrada A1, s-a stabilit că la km 116, pe sensul către Pitești al autostrăzii, un bărbat de 47 de ani, din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un TIR, condus de un bărbat de 50 de ani, din Târgu-Jiu, judetul Gorj.

Din păcate, în urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei dreapta față din autoturism, femeie de 47 de ani (soţia şoferului – n.r.), din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care nefericitul eveniment s-a petrecut”, a transmis biroul de presă al Poliţiei Argeş.

Având în vedere că autoturismul a lovit violent semiremorca TIR-ului, din spate, după toate probabilităţile, culpa producerii accidentului va fi pusă în seama şoferului Mercedesului.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here