FCSB vrea să joace în play-off pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti

Date:

Share post:

Având în vedere că meciul dintre FCSB şi CFR Cluj-Napoca, programat în 19 martie, va fi ultimul pe care echipa lui Becali îl mai poate juca în acest sezon pe Arena Naţională din Capitală, aceasta e nevoită să îşi caute alt stadion pe care să joace în play-off.

Iar alegerea magnatului bucureştean s-a oprit asupra stadionului „Nicolae Dobrin” din Piteşti, arenă pe care bucureştenii (să le spunem, totuşi, aşa) au mai jucat şi în sezoanele precedente, când echipa era condusă de pe bancă de foşti fotbalişti emblematici ai lui FC Argeş, gen Nicolae Dică sau Bogdan Vintilă.

„Ne-au căutat cei de la FCSB și încercăm să-i ajutăm, dar i-am spus și domnului Argăseală (preşedintele FCSB – n.n.) că nu depinde de noi, trebuie să vorbim la Primărie și să vedem dacă se găsește o soluție de închiriere a stadionului pentru ca FCSB să joace aici, în play-off”, a declarat preşedintele lui FC Argeş, Jean Vlădoiu, pentru ProSport.

Mingea e, astfel, în terenul primarului Cristian Gentea.

De menţionat că, în anii precedenţi, fostul primar Cornel Ionică, altfel, un mare iubitor de telemea, a susţinut ideea ca FCSB să joace la Piteşti, argumentând că din chiria arenei vin bani suplimentari la bugetul municipalităţii.

Suporterii, însă, au respins vehement ideea, susţinând că pe arena unde au scris istorie Dobrin şi cei din generaţia sa nu au ce căuta „oile ciobanului”.

Alte alternative pentru FCSB ar putea fi Giurgiu, Ploieşti sau Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular