În această seară, la Buzău s-a jucat meciul de fotbal de primă ligă dintre FCSB (pe post de gazdă, se ştie că echipa lui Becali nu are o „casă” a ei) şi argeşenii de la CS Mioveni. Meciul s-a jucat pe un gazon prost, îmbibat masiv cu apă, pe o ploaie rece, sâcâitoare, lucruri care şi-au pus serios amprenta asupra felului în care jucătorii au putut controla mingea şi propriul echilibru.

FCSB a avut doar 13 jucători disponibili, deci numai două rezerve, din cauza numeroaselor cazuri de Covid din lot, dar şi a câtorva accidentări. Ca atare, Mioveniul a început meciul cu mult tupeu, cu mingi verticale, direct pe poarta lui Vlad. Argeşenii i-au tras acestuia la poartă de câte ori au putut, ştiut fiind că titularul porţii FCSB e un gafeur de nădejde.

FCSB a putut alinia, totuşi, un prim 11 competitiv, cu nume ca Radunovic, Keseru, Olaru, Tănase sau Dumiter şi, în consecinţă, Iustin Popescu n-a chiar şomat în poarta argeşeană.

După câteva şuturi sănătoase ale Mioveniului (foto sus) la poarta lui Vlad – din păcate, niciunul pe poartă – FCSB a urcat spre poarta argeşeană şi a ratat 2-3 situaţii bune de a marca. La una dintre acestea, Iustin Popescu a intervenit salvator în bocanul lui Keşeru, cu riscul unei accidentări.

Iustin Popescu s-a „aruncat” cu capul în gheata lui Keşeru

Mioveniul a jucat binişor în prima repriză, părea că e în stare să ia cel puţin un punct din acest meci, numai că, pe final de primă repriză, Buziuc, care avea un cartonaş galben pentru un fault ceva mai tare (totuşi, prea uşor acordat), a avut un atac prin alunecare întârziat, l-a faultat pe Dumiter şi l-a obligat, practic, pe arbitrul Marcel Bîrsan să i-l acorde şi pe al doilea şi, implicit, pe cel roşu.

Dupå pauză, arbitrul Bîrsan şi-a intrat în rol şi a dictat penalty la un atac prin alunecare cât se poate de corect al lui Manuel Scarlatache asupra lui Keşeru, penalty transformat de Tănase. Argeşenii au acuzat rău de tot şocul primirii unui gol dintr-o invenţie a arbitrului şi au căzut, cum se spune.

Evident că Mioveniul n-a avut forţă, în inferioritate, să atace periculos poarta adversă. Au marcat tot cei de la FCSB, prin Dumiter, aflat într-o poziţie suspectă de ofsaid, care a reluat din 2 metri o minge respinsă şi bâlbâită, în acelaşi timp, de două ori de Iustin Popescu. Era minutul 65 şi Mioveniul nu prea mai avea de făcut decât de limitat scorul.

După vreo 5 minute FCSB a marcat şi un gol „curat”, vorba comentatorului de la Digi24: lansat bine în adâncime, Keşeru a şutat imparabil, puternic, de la marginea careului. Meciul era jucat, n-a mai contat că FCSB avea practic o singură rezervă pe bancă.

Partida a fost tranşată în favoarea FCSB în primul rând de imensa eroare a arbitrului Marcel Bîrsan, căreia i s-a adăugat prostia la fel de imensă a lui Buziuc. Bonus, fragilitatea psihică a argeşenilor, care au cedat de tot lupta la 0-1, când mai erau vreo 40 de minute de jucat.

Dincolo de erorile arbitrului şi ale adversarilor, FCSB a jucat mai bine decât Mioveniul şi a meritat să câştige.

sursa foto: capturi video Digisport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here