FC Argeș l-a legitimat pe Cătălin Căbuz, titularul postului de portar la FC Hermannstadt (Sibiu) și l-a cedat acolo pe David Lazar.
Mutarea e una surprinzătoare, întrucât David Lazar (34 de ani) începuse să se impună ca titular în poarta lui FC Argeș. Unde n-a avut deloc evoluții rele, dimpotrivă. N-a primit gol în 11 meciuri, fiind cel mai bun portar din prima ligă la acest capitol.
Echipa din Sibiu a fost de acord ca în schimbul lui David Lazar să își cedeze la Pitești portarul, pe Cătălin Căbuz (29 de ani). Sibian de baștină (din orășelul Avrig), Cătălin Căbuz, fost internațional de juniori, a fost câțiva ani la rând titular de drept la Hermannstadt.
David Lazar venise la FC Argeș în iunie anul trecut.
”Îi urăm „Bun venit!” lui Cătălin și îi mulțumim lui David pentru toate paradele reușite în tricoul nostru! Mult succes amândurora!”, a transmis clubul FC Argeș. Care a adăugat că David Lazar și-ar fi dorit să fie mai aproape de familie.
Scriam, în iunie 2025, că ”David Lazar e unul dintre cei mai valoroși portari din campionatul românesc. Dar, în același timp, din păcate pentru el, și unul dintre cei mai subestimați”. Se pare c-am avut dreptate din ambele puncte de vedere.
CITIȚI ȘI: FC Argeș a legitimat un portar de mare valoare: David Lazar (iunie 2025)
sursa foto: Facebook/FC Hermannstadt

