FC Argeş s-a despărţit azi de portarul Alexandru Greab, care va merge la CS Mioveni

Date:

Share post:

FC Argeş a anunţat azi, oficial, că s-a despărţit de portarul Alexandru Greab (31 de ani), pe care l-a cedat la CS Mioveni.

Alexandru Greab a ajuns la FC Argeş în vara anului 2020, după ce mai jucase în cariera sa la Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, Concordia Chiajna şi Sepsi Sfântu-Gheorghe. La Piteşti a fost o vreme titular şi a făcut meciuri bune.

Apoi, după aducerea lui Cătălin Straton, Greab a pierdut poarta, cum se spune, fiind rezerva fostului vasluian şi dinamovist. Cu toate că a avut o scădere de formă, la un moment dat, să nu uităm că accederea FC Argeş în play-off, campionatul trecut, i se datorează în bună măsură şi lui Alexandru Greab.

Una peste alta, portarul bistriţean de origine şi-a făcut treaba la Piteşti şi merită mulţumirile suporterilor alb-violeţi.

„A fost o plăcere să joc pentru FC Argeș. Am petrecut doi ani frumoși la Pitești, cu satisfacții pe plan profesional. Mulțumesc suporterilor, conducerii clubului și colegilor pentru momentele frumoase trăite împreună.

Să fim sănătoși și să ne revedem cu bine!”, a transmis portarul Greab, prin intermediul site-ului oficial al cluului FC Argeş.

La CS Mioveni, va fi, probabil, titular, cota sa valorică fiind mai bună decât cea a titularului de până acum, Iustin Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

CS Mioveni a ratat promovarea în prima ligă de fotbal (foto/video)

CS Mioveni n-a reușit promovarea în prima ligă de...

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, o nouă ediție, la Pitești, peste câteva zile

În perioada 28 mai-2 iunie, Teatrul Alexandru Davila din...

Ion Georgescu a revenit în funcția de primar al orașului Mioveni, a decis Tribunalul Argeș

Ion Georgescu, fost primar al orașului Mioveni, judecat în...

Ion Mînzînă: ”Și la Rătești suntem pe drumul cel bun. Modernizăm și DJ 702G” (galerie foto)

Drumul județean 702G Recea (intersecție autostradă A1) - Catanele...